Constantin Porfirogenetul . Carte de invatatura pentru fiul sau Romanos
           37. Poporul pecenegilor

           Sa stii, ca la inceput, pecenegii isi aveau salasele pe linga riul Ati de asemenea si linga riul Gheih, avind vecini in granita pe chazari si pe asa-numitii uzi. Cu cincizeci de ani in urma, numitii uzi intelegandu-se cu hazarii si dind razboi contra pecenegilor, au fost mai puternici si i-au izgonit din tara lor; si pina in ziua de azi o detinura numitii uzi. Pecenegii in fuga lor umblind incolo si incoace, cautind mereu un loc pentru salasluirea lor, au ajuns in tara stapinita de ei astazi; acolo au dat peste turci (vezi Nota 1), care locuiau intr-insa; biruindu-I cu razboi pe acestia, i-au si-au asezat salasele in ea si stapinesc, precum s-a spus, o tara ca aceasta pina in ziua de azi, rastimp de cincizeci de ani.
           Sa stii ca toata tara pecenegilor se imparte in opt provincii, cu tot atitia domnitori. Provinciile sint acestea: numele celei dintai este Irtim, al celei de-a doua Tur, a treia Ghyla, a patra Culpei, a cincea Haraboi, a sasea Talmat, a saptea Hopon, a opt Topon. Pe vremea cind pecenegii au fost izgoniti din tara lor, aveau domnitori in provincia Irtim pe Vaitas, in Tur pe Cuel, in Ghyla pe Curcute, in Culpei pe Ipaos, in Haraboi pe Caidum, in provincia Talmat pe Costar, in Hopon pe Ghiazi, in provincia Topon pe Vatas. Dupa moartea lor au mostenit domniile feciorii fratilor acestora. Caci la ei e lege si a ramas in vigoare un vechi asezamint sa nu aiba voie sa transmita demnitatile asupra copiilor sau fratilor lor, ci pentru cei ce le-au dobindit e de ajuns sa domneasca ei insisi pina sfirsitul vietii, dupa moarte sa prefere alegerea sau a unui var primar al lor, sau a baietilor unor veri primari.... (click pentru continuare)

 

 


           Colonel (r) dr. Constantin Mosincat
           POLITICA DE APARARE A VESTULUI ROMANIEI (1930-1940)

           Editura TIPO MC
           Oradea, 2007
           ISBN 978-973-88123-1-4
           Textul reprodus pe acest site s-a facut cu acordul expres al autorului cartii.
           Toate drepturile rezervate. Nici o parte a textului nu poate fi reprodusa, sub nici o forma (scris, foto, video) fara acordul scris al autorului cartii mai sus mentionate.©2007

           SOLUTII TEORETICE AVAND CA OBIECT APARAREA GRANITEI DE VEST  La mijlocul deceniului patru, datorita inrautatirii climatului international preocuparile privind siguranta tarii s-au amplificat, Marele Stat Major trecand, din 1937, la realizarea sistemului de fortificatii pe frontiera vestica (NOTA 304). O propunere, cu o sustinere teoretica avansata, a vizat crearea la frontiere, inclusiv la cea vestica, a unei zone graniceresti, care sa fie colonizata cu o "populatie pur romaneasca, de preferinta urmasii celor cazuti in lupta" (NOTA 305). Colonizarea granitelor, aprecia generalul Teodor Nicolau, comandantul Diviziei 1 Vanatori, intr-un memoriu din 1934 adresat regelui, "este pentru statul roman o chestiune de aparare nationala si de inalte interese de stat" (NOTA 306). Colonelul Leon Cerchez propunea ca zona granicereasca sa aiba o adancime de 20 km, iar termenul in serviciu al granicerilor sa fie de 5 ani, acestia urmand a fi improprietariti cu loturi cuprinse intre 5-10 ha. Cum numarul populatiei graniceresti, dupa calculele sale, se putea ridica intr-o perspectiva de 2-3 decenii la circa 3.000.000 de oameni, se propunea crearea unui Corp al granicerilor, compus din trei divizii, fiecare cu 2 brigazi de infanterie si una de artilerie. Fiecare divizie urma sa aiba in paza 1/3 din frontiera (NOTA 307). Generalul Teodor Nicolau propunea, la randul sau, ca zona granicereasca sa aiba o adancime de 30 km, sa fie colonizata cu moti si, in plus, sa se treaca la o politica de impaduriri masive. In schimbul obligatiilor militare, granicerii urmau sa beneficieze de o serie de avantaje. ... (click pentru continuare)

 

 

           Revolutia de la 1848-1849 din Transilvania, reconstituirea evenimentelor din fiecare zi

In anul 1848, Transilvania se afla sub stapanirea Imperiului austriac. In contextul revolutionar aparut in acest an in intreaga Europa, Ungaria, aflata si ea sub aceeasi stapanire habsburgica decide sa isi proclame independenta. Ungurii din Ardeal, vazand atitudinea Ungariei, doresc sa uneasca Transilvania la aceasta. Ei declara in Dieta ca in Ardeal exista o singura natiune, cea maghiara, si declara uniunea Ardealului cu Ungaria, fara sa tina cont de dorintele si protestele celorlalte naţiuni din Transilvania, romanii si sasii. Era normal ca in asemenea conditii sa se ajunga la razboi civil, formandu-se doua tabere opuse. De o parte se aflau ungurii din Ungaria si Ardeal, care doreau formarea unei Ungarii mari, iar de cealalta parte se aflau austriecii care isi vedeau amenintat imperiul si sasii si romanii care isi vedeau amenintata fiinta nationala.
           Luptele intre cele doua tabere incep in vara anului 1848 si vor dura pana in vara anului 1849, cand armata si insurgentii unguri sunt infranti de trupele austro-ruse care au beneficiat de un deosebit de important ajutor din partea romanilor, mai ales a motilor condusi de Avram Iancu, din Muntii Apuseni.

Cronologia revoluţiei române din Transilvania


           In Moldova si Tara Romaneasca revolutia de la 1848 va dura foarte putin, doar cateva zile, fiind repede inabusita. Revolutionarii din aceste provincii vor trece in Ardeal, unde revolutia romana va dura aproape un an si jumatate. Nicolae Balcescu si alti fruntasi romani pe peste Carpati vor ajunge in Muntii Apuseni si vor cunoaşte indeaproape evenimentele la care vor participa luptatorii ardeleni, in special motii condusi de Avram Iancu. Revolutia romanească din Transilvania a fost singura revolutie din 1848 din Europa care nu a fost infranta prin forta armelor.
            Lupta pentru drepturi politice, sociale si nationale ale romanilor ardeleni a inceput in primavara anului 1848 si a fost deosebit de dificila, avand ca opozitie partea maghiara, care dorea unirea Ardealului cu Ungaria si care datorita programului ei politic nega dreptul la existenta nationala, la drepturi si limba a celorlalte nationalitati care locuiau in Transilvania. Maghiarii isi doreau eliberarea de sub stapanirea austriaca sub care erau de mai bine de un veac si jumatate, dar doreau sa o faca netinand cont de doleantele celor cu care conlocuiau in Ardeal, romanii si sasii. Acestia aspirau la randul lor la drepturile firesti ale popoarelor care doreau sa isi castige libertatile.             In acest context, romanii realizeaza ca victoria armelor maghiare ar duce la o asuprire si mai mare si chiar la negarea existentei nationale a poporului roman din Ardeal. Sasii sunt si ei de aceeasi parere si vor lupta si ei impotriva maghiarilor, considerati astfel insurgenti care s-au ridicat impotriva ordinii austriece. Atat romanii, cat si sasii, se vor alatura cauzei habsburgice, ca fiind garantul supravietuirii lor din punct de vedere national.
            La scurt timp dupa declararea de catre maghiari a unirii Ardealului cu Ungaria, declaratie facuta fara luarea in considerare a pozitiei romanilor ardeleni si a sasilor, se mobilizeaza armata regulata maghiara si militiile maghiare din Ardeal si incepe lupta acestora impotriva armatei austriece cu scopul de a pune stapanire pe Transilvania. Armata austriaca se pregateste si ea de razboi, iar romanii, sub conducerea lui Avram Iancu, se organizeaza militar prin constituirea de militii (care vor numite de austrieci „Landsturm”).
           Militiile romanesti vor adopta organizarea dupa modelul armatei romane, cea mai mare unitate fiind legiunea, compusa din tribunate, centurii si decurii. Organizarea dupa model roman era facuta si in ideea de a sublinia radacinile latine ale poporului roman. Ca baze de operatii, legiunile romanesti de la 1848 se adunau in tabere, numite in epoca "lagare" sau "loagare", cum le mai spuneau taranii. Aici se facea concentrarea subunitatilor legiunilor, se completa armamentul si se facea instructia militara a luptatorilor.
           Se va face referire in cronologia de fata la evenimentele care i-au implicat in principal pe romani, atat pe cei din garzile nationale, cat si pe cei inrolati in regimentele austriece (in acelasi timp s-au desfasurat si alte actiuni, uneori la mica distanta, vizand fortele ungare, austriece si/sau ruse. Acestea nu vor face obiectul cronologiei de fata decât în măsura în care au avut de a face şi cu românii în mod direct). Sursele maghiare indică faptul că românii au avut un rol foarte important în înfrângerea revoluţiei maghiare, deoarece pe parcursul ostilităţilor jumătate din forţele maghiare au fost ţinute în şah de către români, dând astfel posibilitatea armatelor austriece şi ruse să înfrângă trupele maghiare mai repede şi mai uşor. De asemenea, rolul românilor în apărarea cetăţii Alba Iulia, atât direct cât şi indirect, este indiscutabil de o mare importanţă, această cetate fiind la un moment dat singurul oraş din Ardeal care se mai afla în stăpânirea austriecilor, după căderea în mâinile maghiarilor a Clujului, Sibiului şi Devei, cele mai mari importante centre urbane transilvănene.

Anul 1848

Luna mai

3/15 mai – are loc Adunarea Naţională de la Blaj de pe Câmpia Libertăţii, la care participă un mare număr de români, în prezenţa fruntaşilor lor. Voinţa românilor afirmă că: „Noi vrem să ne unim cu Ţara”.

Luna iulie

4 iulie – românii din Munţii Apuseni încep să se înarmeze, sub conducerea lui Avram Iancu.

Luna septembrie

29 septembrie – Avram Iancu îşi aşează Cartierul General în tabăra de la Câmpeni.

Luna octombrie

18 octombrie – baronul general Puchner, comandantul trupelor austriece din Transilvania, îl numeşte pe Avram Iancu prefect al legiunii pe care urma să şi-o înfiinţeze prin recrutarea moţilor. Legiunea va fi botezată de către Avram Iancu „Legiunea II Auraria Gemina” în amintirea rădăcinilor romane ale românilor. Baronul general Puchner solicită lui Avram Iancu să îi elibereze pe militarii austrieci capturaţi de către unguri şi deţinuţi în zona Hunedoara. Avram Iancu îi eliberează pe austrieci cu ajutorul luptătorilor români.
21 octombrie – Avram Iancu primeşte ordin de la autorităţile militare austriece să dezarmeze localităţile ungureşti ce se aflau în zona legiunii comandate de către el. Sunt dezarmate în mai puţin de două zile localităţile Abrud şi Roşia Montană în mod paşnic.
23 octombrie – este dezarmată în urma unei lupte localitatea Zlatna. Cad în luptă circa 4-500 locuitori unguri ai oraşului, iar o parte a oraşului este incendiată.
25 octombrie - bătălia de la Ciumbrud. Luptători din legiunea lui Axente Sever opun rezistenţă unui inamic superior numeric, dar sunt obligaţi să se retragă. Românii pierd doi tribuni şi şaizeci lăncieri.
Octombrie, nedatat – tabăra de la Măgina este atacată de gărzile naţionale maghiare conduse de comitele Ştefan Kemeny, susţinut şi de o companie de trupe regulate maghiare. Românii se retrag.
Octombrie, nedatat – Ştefan Kemeny continuă înaintarea, se întăreşte cu companii de honvezi şi cu cavalerie şi atacă tabăra de la Cricău. Lupta este câştigată de către români, care înving datorită ingeniozităţii unui student ce lupta alături de ei.
Octombrie, nedatat – Avram Iancu îşi trimite delegaţi în comitatul Zarandului pentru a preveni eventualele excese ale românilor asupra civililor unguri din zonă.
28 octombrie – Insurgenţii unguri înaintează pe valea Mureşului. Românii încearcă să se opună la Gura Văii, dar glotaşii înarmaţi doar cu suliţe sunt înfrânţi, iar tribunul Chendi capturat şi executat la Hălmagiu alături de doi preoţi şi alţi şase români.
Octombrie, nedatat – Inamicul pradă localităţile Pleşcuţa şi Hălmagiu.
Octombrie, nedatat – Acelaşi inamic, formând o coloană de cca 1000 soldaţi, înaintează spre Baia de Criş dinspre Hălmagiu. Li se opun la satul Târnava 3000 glotaşi români înarmaţi numai cu lănci şi un număr de soldaţi dintr-un regiment de infanterie şi alţii din regimentul de grăniceri. Românii pierd peste 800 oameni şi fug, soldaţii austrieci pierd un număr necunoscut de luptători, iar trupa ungară înaintează în continuare spre Baia de Criş. Aici îi aşteaptă o nouă trupă de glotaşi români, dar şi aceştia sunt siliţi să se retragă după o luptă în care au rezistat eroic. Inamicul înaintează până la Brad, rămâne acolo o vreme, după care se retrage. Trupele austriece, între care şi ostaşi români din Regimentul I de graniţă român, trimise din Alba Iulia spre a opri pe inamic, aflând de retragerea acestuia, se întorc înapoi în garnizoana din care plecaseră.
31 octombrie - Luptătorii Legiunii XII Mureş atacă şi distrug trupele ungare ale contelui Lázár.

Luna noiembrie
5 noiembrie - Luptătorii Legiunii XII Mureş, susţinuţi de detaşamentele tribunilor Bianu şi Nicolae Pop atacă şi distrug în întregime brigada de secui a contelui Lázár, care mai fusese decimată o dată în octombrie, dar se refăcuse între timp.
6 noiembrie – Legiunile conduse de către prefecţii Avram Iancu, Ioan Buteanu, Axente Sever, Bălaş şi Popoviciu încep dezarmarea localităţilor ungureşti de pe valea Mureşului spre Cluj.
7 noiembrie – Lupta de la Sâncrai, câştigată a doua zi de către insurgenţii unguri, ajutaţi peste noapte de sosirea unor trupe proaspete din Ungaria.
8 noiembrie – 600 soldaţi unguri, cu un tun, sub comanda maiorului Gal, atacă Hălmagiul şi satele următoare, până la Brad.
9 noiembrie – oraşul Aiud este împresurat de legiunea lui Avram Iancu.
10 noiembrie – Vinţu de Sus se predă fără luptă legiunii lui Avram Iancu. Oraşul Aiud se predă legiunii lui Avram Iancu.
20 noiembrie – se predă fără luptă legiunii lui Avram Iancu oraşul Turda.
Noiembrie, nedatat - se predă fără luptă austriecilor şi legiunilor române oraşul Cluj.
Noiembrie, nedatat – localitatea Ocna Mureşului se predă legiunii lui Axente Sever.

Luna decembrie
4 decembrie – Avram Iancu demobilizează o mare parte din legiunea sa, iar cu cei 1500 luptători rămaşi ocupă poziţie de apărare în satul Săcuel şi Rogojel. În zilele următoare românii surprind un convoi de aprovizionare ungar, doboară 35 honvezi, pierd şi ei 2 răniţi. Românii ocupă satul Vişag şi pasul Bologa.
Se dă o nouă luptă cu ungurii din satul Sebeş. Românii sunt respinşi şi se retrag la Măgura. Ungurii pierd cca 40-50 morţi şi răniţi, românii au câţiva răniţi. Satele Trainiş şi Vişag sunt capturate de unguri şi incendiate. Decembrie, nedatat – O altă legiune românească şi tribunatul condus de tribunul Moga ce susţineau trupele austriece în înaintarea lor spre Huedin sunt obligate să se retragă după o luptă grea. Legiunea se retrage în munţi în ordine, unitatea lui Moga spre Cluj. Tribunul Moga îşi abandonează oamenii, care sunt surprinşi de inamic pe drumul dintre Turn şi Homorod. Trupa pierde 100 morţi şi alţi 200 prizonieri la unguri. Românii care scapă se împrăştie în munţi.
Decembrie, nedatat – trupele austriece sunt silite să abandoneze Clujul şi Dejul.

Anul 1849

Luna ianuarie
3 ianuarie – satul Râul Călatei este atacat de 1000 insurgenţi cu 4 tunuri. Li se opun 80 de tineri din sat timp de patru ore. Satul a fost incendiat în urma retragerii locuitorilor săi. Românii pierd doi luptători, insurgenţii mai mulţi morţi.
8 ianuarie - Centurionul Ion Spălăceanu cu trupa sa interceptează o coloană inamică pe care o pune pe fugă, capturându-i o căruţă, arme şi soldaţi.
9 ianuarie - Lupte în jurul satului Uioara, duse de luptători din Legiunea I Blasiana condusă de Axente Sever.
11 ianuarie – Insurgenţii atacă satul Muntele Băişorii şi îl pradă. Prefectul Simion Balint înaintează spre ei cu o mică trupă, dar inamicul se retrage la Iara, unde pierde doi morţi. Balint se întoarce la tabăra de la Ocolişu Mare.
14 ianuarie – prefectul Balint atacă inamicul cantonat în satul Iara. Inamicul este scos din sat şi aruncat spre Turda, pierzând 121 morţi şi un număr necunoscut de răniţi. Românii pierd 28 morţi şi 15 răniţi şi se întorc la în tabăra de la Ocolişu Mare.
15 ianuarie – Insurgenţii se întorc dinspre Turda şi ocupă satele Surduc, Bicălatu şi Iara, din care se retrag spre seară.
17 ianuarie – Acelaşi inamic înaintează din nou şi amplasează 1200 luptători în satele Lita şi Săvădisla.
17 ianuarie - Inamicul intră în Aiud cu peste 1.000 infanterişti şi husari, dar este respins.

18 ianuarie – prefectul Balint atacă insurgenţii unguri din satul Lita şi după o luptă de două ore îi respinge din sat. Rebelii se regrupează şi sunt întăriţi cu trupe de la Cluj, reiau lupta şi obligă pe prefectul Balint să se retragă la Cacova Ierii, unde rezistă pe poziţie unui atac de cavalerie, revine la contraatac şi pune în derută pe inamic. Ungurii pierd 45 morţi, românii 13.
19 ianuarie – Hălmagiul este ocupat după o luptă dintre trupa maiorului ungur Beke Jozsef compusă din 3500 secui cu şase tunuri şi lăncierii şi puşcaşii români consuşi de Ioan Buteanu.
20 ianuarie – Maiorul Beke J. cu trupa sa ajunge la Baia de Criş.
20 ianuarie - Inamicul atacă satul Sălciua şi produc pierderi mari moţilor de sub comanda lui Simion Balint.
21 ianuarie - Inamicul se retrage din satul Sălciua din cauza atacului dat de Simion Balint la Trascău.
22 ianuarie – 400 honvezi ocupă satul Trascău. Prefectul Balint porneşte împotriva lor, dar aceştia nu primesc lupta şi se retrag.
23 ianuarie - Maiorul Beke J. cu trupa sa ocupă oraşul Brad.

Luna februarie
2 februarie - Bătălia de la Călăţele, câştigată de români.
17 februarie – Trupa maiorului ungur Beke J. se retrage din Brad spre Deva. Secuii care îi însoţeau au plecat cu câteva zile mai înainte.
20 februarie – Sălciua - o trupă comandată de tribunul Ciurileanu, făcând parte din legiunea lui Balint, este atacată şi bătută la Sălciua. Balint adună rămăşiţele trupei, aduce rezervele şi ia poziţie la Sălciua. Inamicul se retrage pe muntele Trascău, nu înainte de a ucide câţiva civili români neînarmaţi. Balint atacă duşmanul la Fântânele, capturează un tun mic, ucide doi rebeli şi răneşte mai mulţi.
20 februarie – Hălmagiu – 2600 soldaţi unguri cu cinci tunuri, comandaţi de maiorul Csutak Kalman ocupă Hălmagiul.
21 februarie – Trupele maiorului Csutak Kalman ocupă Baia de Criş şi Brad.
26 februarie – 600 honvezi vin de la Gilău la Mărişel. Trupa românească aflată de pază aici li se opune înaintării şi îi respinge după o luptă de şase ore. Ungurii pierd 6 morţi şi un număr necunoscut de răniţi, românii pierd şi ei 6 morţi.
27 februarie – Inamicul înaintează de la est de Sângiorgiu spre Baia de Arieş. Prefectul Balint ocupă poziţie între Bedeleu şi Valea Poienii şi după 4 ore îi respinge pe unguri spre Sângiorgiu. Ungurii pierd 15 morţi, rămaşi pe câmpul de luptă.

Luna martie
1 martie – Cluj - Mai multe unităţi de honvezi înaintează dinspre Cluj şi atacă avanposturile lui Balint de la Cacova Ierii. După o luptă de două ore inamicul este înfrânt, pierzând 5 oameni, printre care şi comandantul lor, Debretzi.
1 martie – Zarand – Trupele maiorului ungur Csutak Kalman părăsesc oraşul Brad şi pleacă spre Deva, unde se dădeau lupte grele.
9 martie – Axente Sever primeşte ordin de la comandantul Albei Iulii să îşi aducă trupa în cetate, pentru apărarea acesteia. Axente Sever porneşte însă în ajutorul Sibiului, dar vestea căderii acestuia în mâna ungurilor îl întoarce la Alba Iulia.
11 martie – oraşul Sibiu cade în mâna insurgenţilor unguri conduşi de generalul Bem, iar trupele austriece părăsesc Transilvania şi se refugiază în Ţara Românească.
12 martie – 1600 honvezi înaintează spre satul Mărişel. Li se opun toţi locuitorii din sat, atât bărbaţi, cât şi femei. Sătenii îi atacă prin surprindere pe invadatori, care pierd 30 morţi între care erau şi ofiţeri şi subofiţeri şi se retrag. La trecerea peste Someşul Mare honvezii pierd înecaţi din cauza debandadei retragerii alţi circa 100 oameni. Românii au numai trei răniţi.
17 martie – Trupele maiorului ungur Csutak Kalman ocupă din nou Baia de Criş şi Brad şi dezlănţuie teroarea asupra populaţiei civile româneşti.
20 martie – 60 vânători români înfruntă o companie de honvezi pe care o înfrâng la Geomal. Ungurii pierd 3 morţi.
22 martie – 1300 voluntari unguri atacă legiunea prefectului Balint între Dealul Mâşca şi Valea Iarei. Legiunea română se apără până când termină muniţiile, se retrage pentru aprovizionare, revine pe câmpul pe luptă, dar nu mai întâlneşte pe inamic, care se retrăsese între timp. Românii pierd trei morţi şi câţiva răniţi.
27 martie – Trupele de asediu ungare încep bombardamentul asupra cetăţii Alba Iulia.
28 martie – Bombardament unguresc asupra cetăţii Alba Iulia. Artileria austriacă deschide şi ea focul. Pentru a ajuta cetatea, prefectul Axente Sever face demonstraţii cu trupa sa împotriva ungurilor, cărora le provoacă pierderi.
29 martie – Asediatorii unguri trimit o importantă forţă împotriva lui Axente Sever, care însă se retrage deoarece scopul său de a ajuta cetatea Alba Iulia fusese realizat. Cetatea schimbă focuri cu asediatorii.
30 martie – schimburi de focuri între asediatorii cetăţii Alba Iulia şi asediaţi.
31 martie – schimburi de focuri între asediatorii cetăţii Alba Iulia şi asediaţi.

Luna aprilie
1 aprilie – schimburi de focuri între asediatorii cetăţii Alba Iulia şi asediaţi.
1 aprilie - 600 honvezi atacă trupa românească ce apăra satul Cacova Ierii.
2 – 11 aprilie – schimb zilnic de focuri de artilerie şi de infanterie la Alba Iulia între asediatori şi asediaţi.
6 aprilie – lupta de Jercuţa. Ungurii sunt înfrânţi, pierzând 45 morţi.
9 aprilie – trupele prefectului Buteanu atacă oraşul Brad, intră în oraş, dar nu se pot menţine din cauza unor informaţii eronate şi se retrag.
10 aprilie – bătălia de Vălideşti, câştigată de români după cinci ore de luptă împotriva a trei companii de honvezi. Inamicul pierde 15 morţi, românii un mort.
12 aprilie – Asediatorii unguri atacă cetatea Alba Iulia, dar sunt respinşi de infanteria austriacă.
13 aprilie – 1500 voluntari unguri pornesc din Cluj şi din Turda spre a ataca trupele prefectului Balint. Insurgenţii porniţi din Turda sunt înfrânţi succesiv la Buru şi la Vidolm şi se retrag în dezordine. Insurgenţii din Cluj sunt bătuţi la Cacova Ierii şi în retragerea lor la Băişoara. În total inamicul pierde peste 40 morţi, românii pierd 9 oameni.
15 aprilie – Piatra Tăiată. Trupele comandantului ungur Egloffstein sunt înfrânte la Piatra Tăiată.
15 aprilie – Geoagiu. Prefectul Axente Sever atacă Geoagiu cu scopul de captura depozitele de hrană ale inamicului şi pentru a face joncţiunea pe Mureş cu trupele generalului austriac Puchner. Prefectul român capturează o însemnată cantitate de provizii la Geoagiu şi se retrage la timp în munţi cu captura sa, evitând puternicele forţe maghiare trimise pentru a-i lua înapoi prada. O trupă maghiară urmăritoare care înainta dinspre Balşa este înfrântă şi are pierderi foarte mari.
16 aprilie - Lupte la Zlatna, purtate de luptători din Legiunea I Blasiana condusă de Axente Sever.
18 – 20 aprilie – foc de artilerie tras de cetatea Alba Iulia asupra asediatorilor.
18 aprilie – Insurgenţii maghiari pornesc din Zlatna spre Abrud, dar este oprit la Valea Dosului de trupa prefectului Axente Sever şi respins înapoi în oraş, de unde nu mai poate fi scos.
19 aprilie – continuă atacul lui Axente Sever împotriva insurgenţilor respinşi cu o zi înainte în Zlatna. Inamicul a pierdut în cele două zile de luptă 40 morţi, românii numai 4.
19 aprilie – deputatul ungur de origine română Ioan Dragoş din Oradea, trimis al lui Kossuth, scrie din Brad lui Avram Iancu, solicitând depunerea armelor de către români.
20 aprilie – soseşte lângă Zlatna însuşi Avram Iancu cu un ajutor de 600 luptători pentru Axente Sever care încă îl ţinea pe inamic blocat în oraş. Ştirea că o unitate militară inamică ameninţă Abrudul face ca românii să se retragă aproape cu toate efectivele încă în ziua în curs.
22 – 26 aprilie - foc de artilerie tras de cetatea Alba Iulia asupra asediatorilor.
24 aprilie – trupele comandantului ungur Egloffstein sunt înfrânte la Piatra Lungă.
25 aprilie – Alba Iulia. Asediatorii unguri trimit trupe împotriva luptătorilor lui Avram Iancu.
25 aprilie (după unele surse 22 sau 23 aprilie) – Are loc întâlnirea de la Mihăileni dintre Avram Iancu şi alţi conducători români şi deputatul maghiar Ioan Dragoş, care propune armistiţiu în vederea negocierii depunerii armelor de către luptătorii români.
27 aprilie – 1000 luptători moţi veniţi de la Zlatna reuşesc să străpungă linia asediatorilor şi să introducă în cetatea Alba Iulia o cantitate însemnată de provizii.
29 aprilie – foc puternic de artilerie tras de garnizoana cetăţii Alba Iulia împotriva asediatorilor.

Luna mai
3 mai – deputatul maghiar Ioan Dragoş se întoarce în munţi, la Mihăileni, pentru a continua negocierile cu românii, încercând să îi facă pe aceştia să depună armele.
5 mai – au loc două adunări naţionale la Abrud, respectiv Câmpeni, unde deputatul maghiar Ioan Dragoş expune poporului român condiţiile predării armelor. Românii resping oferta maghiară şi decid să continue lupta cu orice preţ până la victorie sau moarte.
5 mai – trupele maghiare pornite de la Huedin şi Gilău atacă satul Lăpuşeşti, pe care îl distrug. Inamicul atacă apoi Dealul Isarului şi după ce pierd în luptă cam 40 oameni, sunt obligaţi să se retragă. Românii pierd un singur luptător.
6 mai – Abrud. Maiorul ungur Hatvani ocupă Abrudul chiar în timpul armistiţiului şi a negocierilor, pe care îl încalcă. Avram Iancu scapă din Abrud cu puţin timp înainte de ocuparea acestuia de către insurgenţi, mai mulţi fruntaşi români cred cuvântul lui Dragoş şi rămân în oraş convinşi că nu li se va întâmpla nimic din partea trupelor maghiare. Majoritatea acestor fruntaşi va fi executată însă mai târziu de către insurgenţi, alături de o parte din populaţia românească din oraş.
6 mai – Alba Iulia. Artileria din cetate trage asupra asediatorilor.
6 mai – Jurcuţa. Comandantul maghiar Buzgo încearcă să străbată în munţi prin atacarea satului Jurcuţa, dar este respins.
7 mai – pregătiri de luptă ale românilor cantonaţi la Câmpeni în vederea atacului asupra Abrudului ocupat de trupele maiorului Hatvani. Deputatul maghiar Ioan Dragoş îi scrie lui Avram Iancu să depună armele.
8 mai – are loc atacul moţilor conduşi de Avram Iancu asupra Abrudului ocupat de insurgenţii şi trupele maghiare. Inamicul este împins în oraş şi are pierderi mari.
9 mai – Alba Iulia. Foc de infanterie din cetate asupra inamicului.
9 mai – Abrud. Continuă atacul românilor asupra insurgenţilor şi trupelor maghiare care ocupau oraşul Abrud.
10 mai – la ora 3 dimineaţa maiorul maghiar decide să fugă din Abrud la adăpostul nopţii şi al ceţii. Retragerea lui este observată, începe lupta şi urmărirea trupelor şi insurgenţilor maghiari. Scapă cu viaţă prin fugă doar maiorul Hatvani şi câţiva oameni din preajma lui. În Abrud se dau lupte grele, oraşul este incendiat, deputatul maghiar Ioan Dragoş este ucis de românii înfuriaţi, fiind considerat de către aceştia drept trădător. În timpul luptelor din zilele de 8-10 mai maghiarii pierd circa 2000 oameni morţi. Pierderile româneşti nu se cunosc.
11 mai – românii atacă depozitele de hrană din satul Hălmagiu ce aparţineau insurgenţilor. Are loc o luptă, inamicul e pus pe fugă şi românii capturează o cantitate mare de hrană şi de sare.
12 mai – luptă de artilerie şi ieşire a cavaleriei din cetate.
13 mai – luptă de cavalerie în zona asediată a cetăţii Alba Iulia. Trupele de grăniceri bănăţeni din cetate alungă pe inamic.
14, 15, 16 mai – hărţuieli cu focuri de artilerie şi infanterie între cetatea Alba Iulia şi asediatori.
16 mai – Maiorul Hatvani revine şi ocupă oraşul Abrud cu o nouă trupă formată din secui, miliţii maghiare, legionari austrieci, în total 2800 oameni cu 4 tunuri (după surse maghiare numărul invadatorilor unguri ar fi fost de 4000 oameni, plus miliţii, cavalerie şi 4 tunuri). Românii opun rezistenţă în câteva locuri, dar trebuie să se retragă şi nu pot împiedica ocuparea oraşului de către inamic.
17 mai – Alba Iulia. 700 luptători români sub conducerea prefectului Axente Sever străpung încercuirea maghiară din jurul cetăţii Alba Iulia şi resping insurgenţii la distanţă. După punerea în debandadă a asediatorilor, românii intră în cetate şi intră în componenţa trupelor de apărare a cetăţii.
17 mai – Abrud. Luptătorii români conduşi de Avram Iancu atacă trupele maiorului Hatvani la Abrud. Insurgenţii sunt împinşi în oraş şi blocaţi acolo.
18 mai – Continuă luptele la Abrud împotriva trupelor maghiare conduse de maiorul Hatvani.
19 mai – Trupele maghiare încep retragerea din Abrud. Sunt ajunse din urmă de către români la Bucium Cerbu şi decimate. Dintre legionarii vienezi scapă doar şase şi sunt luaţi prizonieri. Maghiarii pierd toate tunurile şi cca 3000 morţi în total în cele câteva zile de luptă, scăpând cu fuga numai maiorul Hatvani cu 3-400 oameni. Pierderile româneşti nu se cunosc.
20-21 mai – schimburi de focuri de artilerie şi infanterie între asediatori şi cetatea Alba Iulia.
23, 24, 25 mai – hărţuieli cu focuri de artilerie între asediaţi şi asediatori la cetatea Alba Iulia.
26 mai – prezenţa miliţiilor româneşti conduse de prefectul Axente Sever în cetatea Alba Iulia nu mai este dorită de conducerea militară austriacă. Luptătorii români ies din cetate, străpung prin luptă încercuirea maghiară şi ajung cu bine în munţi după ce au provocat asediatorilor pierderi însemnate. Pierderile românilor sunt mici şi doar o mică parte din miliţiile româneşti nu vor reuşi străpungerea şi se vor refugia înapoi în cetate unde vor rămâne până la finalul ostilităţilor.
27-28 mai – hărţuieli cu focuri de artilerie între asediaţi şi asediatori la cetatea Alba Iulia.
30 mai – hărţuieli cu focuri de artilerie între asediaţi şi asediatori la cetatea Alba Iulia.
31 mai – lupte aprige între miliţiile române şi asediatorii cetăţii Alba Iulia. Spre seară românii sunt respinşi şi nu reuşesc să îşi atingă scopul de a despresura cetatea.

Luna iunie
2 iunie – Românii organizaţi în coloane de atac pornesc să despresoare cetatea Alba Iulia. În timpul apropierii de cetate intră în contact cu asediatorii maghiari, au loc lupte deosebit de înverşunate şi în final românii sunt obligaţi să se retragă fără a mai ajunge la cetate.
3 iunie – luptă grea la Teiuş între miliţiile române şi insurgenţi. Românii sunt forţaţi să se retragă după ce pierd 31 oameni.
5 şi 6 iunie – luptă de artilerie la cetatea Alba Iulia.
8 iunie – o forţă maghiară condusă de baronul Kemeni Farcas pleacă din Brad spre Abrud spre a ocupa oraşul. Se confruntă cu românii la Blăjeni, după ce pe drum a fost hărţuit de trupele viceprefectului Groza. Acest viceprefect atacă ulterior în aceeaşi zi transporturile de alimente ale lui Kemeni şi le capturează după lupte cu escorta convoaielor.
9 iunie – trupele lui Avram Iancu sunt atacate în poziţia dintre Vulcan şi Ciurileasa de către baronul Kemeni şi obligate să se retragă.
9 iunie – Ponorul Remetii, apărat de un mic număr de luptători este atacat de insurgenţi şi apărarea este respinsă.
10 iunie – Tribunul Fodor, respins de la Ponorul Remetii revine cu întăriri şi atacă pe insurgenţi, împingându-i înapoi până în satul Remetea.
11 iunie – Inamicul respins de tribunul Fodor la Remetea, întărit cu 1000 oameni, atacă pe Fodor la Tarcău şi îl respinge în munţi, deoarece românii rămân fără muniţie. În aceeaşi noapte românii se aprovizionează, revin la contraatac şi resping pe maghiari până spre cîmpie la Teiuş şi Aiud.
11 iunie – baronul Kemeni intră în Abrud, lăsat în mod deliberat de către români să intre singur în capcană, la fel ca şi maiorul Hatvani cu o lună mai devreme. Lupta începe imediat ce trupele maghiare intră în localitate şi ţine până noaptea.
12 iunie – baronul Kemeni somează pe Avram Iancu să predea armele, însă acesta refuză categoric.
13 iunie – lupte grele în jurul Abrudului împotriva trupelor lui Kemeni.
13 iunie – 600 insurgenţi atacă spre Baia de Arieş din direcţia Sîngeorgiu. Sunt opriţi şi respinşi în câmpie fără ca măcar să se fi putut apropia de oraş.
14 iunie – solicitări de tratative din partea lui Kemeni, a cărui trupe nu mai aveau mâncare de două zile.
8-13 iunie - lupte de artilerie la cetatea Alba Iulia, în unele zile doar hărţuieli de artilerie.
15 iunie – Alba Iulia. Luptă de artilerie cu asediatorii.
15 iunie – Abrud. Trupele maghiare din oraş încep atacul asupra românilor care îi înconjuraseră. Scopul lor era de a sparge încercuirea şi de a se retrage din munţi deoarece rămăseseră fără provizii. Atacul maghiar eşuează cu pierderi foarte mari şi insurgenţii sunt obligaţi să se întoarcă în oraş, unde rămân blocaţi de români.
16 iunie – Trupele lui Kemeni încep atacul pentru a străbate spre Zlatna şi a se salva. Lupta este deosebit de dură, maghiarii sunt ajunşi din urmă la Valea Cerbului şi decimaţi. Baronul Kemeni scapă cu fuga, după ce a pierdut în 9 zile de luptă cca 500 morţi şi un număr foarte mare de răniţi, pe care a fost însă în stare să îi evacueze din munţi.
17 iunie – hărţuieli de artilerie la cetatea Alba Iulia.
19-23 iunie - lupte de artilerie la cetatea Alba Iulia.
19, 20, 21 iunie – lupte grele conduse de tribunii Ciurileanu şi Raţiu în estul munţilor pentru a opri accesul trupelor maghiare spre centrul Apusenilor.
23 iunie – prefectul Balint atacă inamicul la Poşaga şi îl pune pe fugă. Maghiarii pierd 21 morţi, românii trei.
24 iunie – bombardament deosebit de violent al asediatorilor maghiari asupra cetăţii Alba Iulia.
24 iunie – luptă violentă lângă Zlatna. Bătălia e câştigată de români, maghiarii se retrag în debandadă.
25 iunie – Trupele maghiare înaintează spre Baia de Arieş. Sunt bătute succesiv pe drum în zilele de 25, 27 şi 29 iunie şi nu îşi ating obiectivul propus.
26-30 iunie – luptă continuă de artilerie la cetatea Alba Iulia.

Luna iulie
1-2 iulie – schimb de focuri de artilerie la Alba Iulia între asediatori şi asediaţi.
2 iulie – trupele maghiare conduse de Vasvari atacă şi distrug satul Mărişel, cu toată apărarea curajoasă a românilor de acolo.
3 iulie – trupele maghiare conduse de comandantul Velics avansează împotriva forţelor conduse de tribunii Fodor şi Şerban.
4 iulie – forţele maghiare conduse de Velics ajung la Tarcău. Apărătorii români se retrag pas cu pas luptând, pentru a atrage inamicul la o straâmtoare, deoarece erau prea slabi pentru a da o luptă în câmp deschis. Ajunşi în defileu, românii contraatacă şi distrug aproape în totalitate trupa inamică. Comandantul Velics scapă cu fuga împreună cu un mic număr din cavaleriştii săi. Capturile luate de români sunt importante şi includ 400 puşti, 2 tunuri de munte de 2 pfunzi şi jumătate, mulţi cai şi o cantitate mare de echipament militar.
5 iulie – lupte la Fântânele contra trupei conduse de Vasvari. Tribunul Corcheş soseşte cu întăriri.
6 iulie – Vasvari porneşte spre munţi cu o trupă puternică, 3000 oameni, 300 pionieri pentru deschiderea drumurilor în munţi, cu cinci tunuri. Trupa românească numără doar cca 450 combatanţi, dintre care doar 120 au arme de foc, susţinuţi inclusiv de către femeile din zonă, care iau parte activă la apărare. La Fântânele trupa maghiară este surprinsă în ambuscadă de către români. După o scurtă luptă, maghiarii pierd pe însuşi Vasvari, pe majoritatea ofiţerilor şi cca 800 oameni. Mulţi alţii pier în debandada retragerii, înecaţi la trecerea peste Someş. Românii au numai 4 morţi şi capturează 4 tunuri cu tot cu muniţie, steaguri şi o mare cantitate de echipament militar.
5-12 iulie – garnizoana cetăţii Alba Iulia schimbă focuri de artilerie şi de infanterie cu asediatorii.
14 iulie – în cetatea Alba Iulia cad rachete trase de asediatori.
15 iulie – schimb de focuri între garnizoana Alba Iulia şi asediatori, duel de artilerie. Garnizoana cetăţii face o ieşire contra asediatorilor şi se întoarce victorioasă.
16 iulie - schimb de focuri de infanterie şi artilerie între garnizoana Alba Iulia şi asediatori.
18 iulie – asediatorii hărţuiesc garnizoana cetăţii Alba Iulia.
19 iulie – artileria inamică trage asupra cetăţii Alba Iulia.
20 iulie – garnizoana cetăţii Alba Iulia execută foc de artilerie contra unei unităţi de asediu.
21 iulie – puternic schimb de focuri la cetatea Alba Iulia.
22 iulie – trupe maghiare din comitatul Satu Mare încearcă să străpungă apărarea românească condusă de tribunul Fodor, pe direcţia dealul Bedeleu. Are loc o luptă, ungurii sunt bătuţi, pierd 15 morţi şi o toate bagajele, care cad în mâna românilor.
23 iulie – duel de artilerie la cetatea Alba Iulia.
24-25 iulie – Axente Sever dă un atac în direcţia cetăţii Alba Iulia cu scopul de a rupe încercuirea acesteia de către maghiari. Avanposturile maghiare sunt respinse iniţial până în satul Şard, apoi chiar mai departe, după lupte violente. Atacat de forţe superioare maghiare Axente Sever se retrage puţin, apoi primind întăriri revine la contraatac şi inamicul se retrage. Românii capturează depozitele maghiare de alimente de la Teiuş, Bărăbanţ şi Secaş. În timpul luptelor românii au fost susţinuţi de artileria garnizoanei Alba Iulia şi de o ieşire a garnizoanei. Trupele austriece au fost conduse de locotentul Rusz şi de locotenentul major Verindean, români de origine.
26 iulie – Axente Sever intră primul în cetatea acum deschisă, Alba Iulia.
27 iulie – cetatea Alba Iulia este considerată despresurată şi asediul maghiar este ridicat.

Luna august
2 august – garnizoana cetăţii Alba Iulia efectuează o nouă ieşire, dar se întoarce în cetate fără a reuşi să ia capturi de la inamic.
12 august – generalul rus Luders intră în cetatea Alba Iulia cu statul său major.

Bibliografie
Anonim - Jurnal zilnic despre asediul cetăţii Alba Iulia, Biblioteca Muzeului Unirii, Apulum XXXIX
Florian Dudaş – Avram Iancu în tradiţia românilor.
Nicolae Bocşan, Rudolf Graf – Revoluţia de la 1848 în Munţii Apuseni - Memorialistică.
I. Czecz – Campania lui Bem în Transilvania în anii 1848 şi 1849.
Valentin Borda, Viorica Dutcă, Traian Rus - Avram Iancu şi prefecţii săi, Casa de editură Petru Maior, Târgu Mureş, 1997. ISBN 973-97703-7-1

Reproducerea publică oricărei părţi din textul de mai sus este interzisă fără acordul scris, expres, al autorului.
           

           

 
Acest site a fost creat in 25 Noiembrie 2007 si revizuit la 28 aprilie 2011 de Bogdan Briscu
bogdan@taramotilor.ro

Visitor Counter by Digits