CAPITANUL MOISE RISCUTIA


         In imagini se poate vedea sigiliul1) capitanului Moise Riscutia, comandantul Garzii Nationale Romane dinjudetul Arad. Fost ofiter in armata-austro ungara, ca de altfel multi alti romani cu carte din Ardeal, in octombrie – noiembrie 1918 se dedica scopului national roman. Depune juramantul de credinta catre Sfatul National (Roman) din Ungaria si Transilvania, la data de 5 noiembrie 1918, la ora 17 seara, in casa avocatului Stefan Cicio-Pop, impreuna cu alti militari romani de diferite grade, ofiteri si subofiteri.
         Sa vedem ce continut avea acest juramant, la ce se angajau romanii din Ardeal ce isi doreau eliberarea din Imperiul Austro-Ungar:

         „Eu …… jur atotputernicului Dumnezeu, ca voi fi întru toate cu credinta si supunere Sfatului National din Ungaria si Transilvania.
         Constiu de datorintele ce ne impun vremurile istorice de azi, jur, ca întru toate manifestarile vietii mele voi fi credincios al Neamului unitar român si nu voi ridica mâna mea asupra fratilor mei, locuiasca ei orice teritoriu politic. Asa, sa-mi ajute Dumnezeu!”
.2)

         Cercetarile noastre pana in acest moment indica faptul ca in timp ce activa ca ofiter al armatei austro-ungare, a intrat in prizonierat in Rusia3).
         A activat cu energie in timpul armistitiului Puterilor Centrale cu Antanta, stavilind incercarile de invazie a teritoriului asupra caruia era responsabil.


         1) Sigiliul a fost donat de catre doamna Irina Riscutia, autorului articolului, in octombrie 2007, la Bucuresti.
         2) Monografia Tarii Halmagiului, Traian Mager, vol. 4., 1935
         3) Monografia Tarii Halmagiului, Traian Mager, vol. 4., 1935; discutie cu doamna Irina Riscutia, octombrie 2007, Bucuresti.
 

 
Acest site a fost creat in 25 Noiembrie 2007
bogdan@taramotilor.ro

Visitor Counter by Digits