CAPITOLUL VII
           TABLELE CERATE ŞI IMPORTANŢA LOR ISTORICĂ

            Tablele cerate sunt o invenţie grecească. Ele serveau pentru însemnarea de scurte notiţe, scrisori, bilete etc. Începând din timpul lui Pericle, uzul tablelor cerate se generalizează din ce în ce mai mult în Grecia. Întrebuinţarea tablelor cerate o aflăm pomenită şi în Herodot, Demarat, Aristofan etc. De la Greci această invenţiune a trecut şi la Romani.
           În afară de tablele cerate din Ardeal, găsite la Roşia-Montană, s-a mai aflat şi la Pompei, lângă Neapole, abia în anul 1875, o colecţie întreagă de table cerate, aproape identice cu cele din Ardeal. Toate însă sunt în stare de carbonizaţiune. Tablele din Pompei au fost descoperite, graţie săpăturilor făcute, într-un cufăr, în care s-a găsit portofelul bancherului Cecilius Jucundus. Cufărul era aşezat deasupra uşei uneia din odăi. Aceste table sunt nişte chitanţe, având forma de diptice şi triptice. Scrisul din ele este cursive ca şi în tablele de la Roşia-Montană.
           Întrebuinţarea tablelor cerate s-a continuat veacuri de-a rândul, aproape până în zilele noastre, mai ales prin influenţa bisericei. Ele se foloseau mult şi în corespondenţa zilnică pentru ţinerea socotelilor, pentru diplome, pentru foi de zestre, testament etc.
           Toate tablele cerate, găsite până azi, deci şi cele de la Roşia Montană, cât şi cele de la Pompei, cuprind şi acte juridice.
           Tablele cerate sunt cele mai vechi şi mai de preţ documente, care vorbesc lumei despre existenţa poporului daco-roman în secolul al 2-lea după Christos, dovedind relaţiunile sociale şi de drept privat ale naţiunei romane din Dacia Traiană, desigur cea mai expansivă şi cea mai însemnată naţiune în antichitate.
           Ascunse în sânul pământului şi găsite în diferite rânduri după 18 veacuri, ca un monumentum aere perennius, la Roşia-Montană, lângă Abrud, din aceste table, în număr de peste 40, nu mai există azi decât 25 bucăţi, printre care patru triptice complete. Multe din ele însă sunt deteriorate din cauza oamenilor ignoranţi, care le-au găsit, care n-au ştiut cum să umble cu ele şi care nu şi-au dat seama de valoarea şi raritatea lor.
           Toate tablele cerate relative la istoria Daciei Traiane, câte sunt azi cunoscute, au fost descoperite în decurs de aproape trei sferturi de secol (de la anul 1786 până la 1855, adică în 69 ani) şi toate la Roşia Montană, lângă Abrud, în minele din munţii Igren, Letea şi Cârnicul-Mare.
           Se pune însă întrebarea: Ce căutau aceste table cerate, acest nepreţuit tezaur pentru istoria trecutului nostru, în minele întunecate ale munţilor Igren, Letea şi Cârnicul-Mare? De ce n-au fost ele păstrate la Sarmisegetuza (GrĂdiştea de azi), capitala Daciei, sau în alte cetăţi ca Apulum (Alba-Iulia), Napoca (Cluj), ori în Potaissa (Turda), oraşe în care a înflorit viaţa Romanilor?
           Răspunsul la această întrebare ni-l dă eminentul meu amic şi coleg de şcoala şi de Parlament, profesorul George Popa Liseanu din Bucureşti, care într-un studiu foarte documentat despre Tablele cerate descoperite în Transilvania, spune următoarele:
           Cât timp Traian stătu pe tronul Cesarilor, nimeni nu îndrăsnia să se atingă de provinciile lui dela Dunăre. Numele lui Traian era deajuns ca să ţină în frâu roiul de popoare ce mişunau în jurul Daciei şi cari cu nesaţ s-ar fi aruncat asupra bogatului imperiu ca să-l prădeze şi să-şi caute în el locuinţe. Îndată ce însă cuceritorul Daciei deveni prin moartea sa divul Traian, popoarele neastâmpărate dinspre Nord şi Orient încep a se mişca, încep a da năvală din toate părţile asupra provinciilor prea întinsului imperiu, Dacia avea să primească cele dintâi lovituri şi pentruca dânsa, în timpul împăratului Adrian, să poată căpăta epitetul de felix trebuia neapărat să fi fost scăpată dintr-un mare pericol de fiul adoptiv al cuceritorului Daciei. Dupa moartea lui Adrian însă năvălirile duşmanilor în această ţară deveniră din ce în ce mai dese şi mai periculoase.
           Şi într-adevăr, primejdia a sosit odată cu răsboiul marcomanic, pus la cale de liga anti-romană a Germanilor, în frunte cu Marcomanii, la cari s-au lipit şi popoarele sarmate, cari începură să atace din mai multe părţi vastul imperiu roman. Acest rasboiu îngrozi şi umplu de spaimă pe toţi locuitorii imperiului. Guvernatorul Daciei şi Moesiei superioare, M. Claudius Fronto, după mărturia unei inscripţiuni (Corpus Inscriptionum Latinarum. III No. 1457), bate pe Iasigi, cari, prădând Dacia, ameninţau Sarmiseghetusa. Colonia de aci, recunoscătoare, ridică o piatră în onoarea acestui vestit general.
           Dar Iasigii, cutreerand Dacia, o devastează în mod îngrozitor şi ajung până la Alburnus maior (Roşia-Montană) şi satele din jur, cărora, după ce le jupoaie tot avutul, le dau foc.
           Cu acest trist prilej  aceasta este şi hipoteza marelui archeolog şi istoric german Teodor Mommsen  locuitorii din Abrud, Roşia-Montană şi satele vecine şi-au ascuns toate bogăţiile care unde au ştiut şi au putut, plecând apoi cea mai mare parte în munţi să ţină piept barbarilor. Şi desigur văgăunile munţilor Igren, Letea şi Cârnicul-Mare erau indicate ca ascunzători ideale pentru averea şi actele mai importante ale familiilor lovite de soarta răsboiului şi dintre cari multe au pierit, remânând avutul lor îngropat în mine, supuse şi acestea cu timpul surpărei.
           Toate tablele cerate, găsite la Roşia-Montană, datează din timpul domniei împăraţilor Antoniu Piu (138-161) şi Marcu Aurel Filosoful (161-180), afară de una singură din epoca lui Adrian. Ele au fost descifrate şi studiate de archeologi savanţi, ca Massmann din Muenchen (la 1841), Teodor Mommsen din Berlin (la 1843), de Huschke (1845), Neugebauer (1851), preotul Ackner (1856). Detlefsen (1858 şi 1859), Timoteiu Cipariu (1855, 1857 şi 1858) în Analele gimnaziului din Blaj şi (la 1867) în Archivul pentru filologie şi istorie, apoi Finaly (1861), Edon (1874) şi Bruns (1876) într-o conferinţă ţinută la Berlin sub titlul: Die Unterschriften in den romischen Rechtsurkunden si in sfarsit G. Popa Liseanu (1926) într-un aprofundat studiu, făcând parte din interesantul volum Romanica, publicat de Casa şcoalelor din Bucureşti.

 
Acest site a fost creat în 25 noiembrie 2007, iar această pagină a fost revizuită la 28 decembrie 2009 de către Bogdan Briscu
www.taramotilor.ro 2007 - 2010

Visitor Counter by Digits