CAPITOLUL XXXIV
            MOMENTE DECISIVE IN EVENIMENTELE ANILOR 1848 SI 1849 IN ARDEAL

            Vantul de libertate si nationalitate, care batea din apus, a avut, cum era si natural, o mare influenta si asupra mentalitatii conducatorilor poporului unguresc. Inca in vara anului 1847, partidul liberal din Ungaria, sub conducerea contelui Ludovic Bathyany si a macedo-romanului Francisc Deak, zis si Pescaru, si-a formulat un program national si democrat, care cuprindea, intre altele, si punctele urmatoare:
            1.Restaurarea integritatii Ungariei, sub care se intelegea nu numai desfiintarea autonomiei Ardealului si incorporarea Croatiei si Slavoniei, ci chiar si incorporarea Galitiei, Moldovei si Munteniei. 2. Preponderenta absoluta a limbei maghiare. 3. Minister responsabil unguresc. 4. Libertatea presei. 5. Unirea cu orice pret a Transilvaniei cu Ungaria. 6. Desfiintarea complecta a iobagiei. 7. Sa plateasca si nobilii dari, iar pamanturile lor sa poata fi cumparate si de catre cetateni nenobili etc.
            Fascinati de maretia acestor idei moderne, Ungurii uita pentru moment luptele intensive dintre partide si formand un singur bloc, aproba toate punctele formulate mai sus, printre cari unirea Transilvaniei cu Ungaria era pe primul plan. In ziua de 11 Aprilie 1848 imparatul Ferdinand sanctioneaza votarea acestor legi de catre dieta maghiara din Budapesta fara sa tina seama de protestele Romanilor, Croatilor, Sarbilor si Slovacilor. La Budapesta se formeaza un guvern unguresc cu Ludovic Kossuth, un distins orator, ca ministru de finante, care ceva mai tarziu devine dictatorul Ungariei si dusmanul de moarte al Habsburgilor.
            Studentii unguri dela universitatea din Cluj arboreaza si ei steagul tricolor al Ungariei si cer . Fierberea spiritelor creste si in Aprilie apare decretul imparatesc pentru convocarea dietei transilvane pe ziua de 29 Maiu la Cluj, avand a hotari asupra unirei Ardealului cu Ungaria.
            Dar tinerimea romana nu doarme nici ea. Cei 30 de Romani juristi, cari faceau practica la Curtea de apel din Targu Mures, printre cari Avram Iancu, Ion Buteanu, Nicolae Solomon, Petru Dobra, Alex. Papiu Ilarian. Fratii Brote si altii, iau in brate cauza nationala, se agita, se consfatuesc si in Martie 1848 afiseaza un program national compus din urmatoarele puncte: libertate individuala prin desfiintarea iobagiei, libertate nationala si autonomia Transilvaniei. Aceste puncte, aprobate intr-o prima adunare tinuta la Blaj in Dumineca Tomii, au format apoi baza programului national desvoltat la Blaj mai pe larg, in memorabila adunare dela 3/15 Maiu 1848 de pe Campia Libertatii, de catre Simion Barnutiu.
            Adunarea dela Blaj, care a stabilit programul national romanesc in 16 puncte, spre a fi adus prin 2 delegatiuni la cunostinta imparatului si a dietei din Cluj, a starnit mare suparare in guvern si printre Unguri, mai ales ca vedeau pe toti Romanii la un loc, adica si pe ortodoxi si pe uniti, ceea ce da actului dela Blaj un caracter mai solemn, mai durabil si cu atat mai primejdios pentru scopurile politicei unguresti.
            Urmarea acestei stari de spirit din randurile sovinistilor unguri a fost o serie intreaga de acte samavolnice in contra Romanilor, cari luasera parte la adunarea din Blaj, printre cari voiu cita cazul protopopului Simeon Balint din Rosia Montana, unul dintre cei mai cu vaza barbati din tinutul Abrudului. Acest fruntas a fost luat pe sus intr-una din zile de catre niste graniceri secui, batut si inchis la corpul de garda din Abrud. In inchisoare este din nou batut, smulgandu-i-se de asta data si parul din barba, fir cu fir. Intr-o alta zi fiind de garda niste soldati poloni din regimentul de linie, un infanterist secui a vrut sa maltrateze din nou pe nefericitul preot, la care s-au opus insa polonii, iscandu-se un conflict intre soldati, care a costat viata unui secui. Atunci l-au scos pe Balint din localul acela si l-au dus intr-o pivnita fara ferestre, unde l-au tinut inchis mai mult timp. Intr-una din zile casa deasupra pivnitei, unde era el inchis, a luat foc, si voluntarii unguri, racnind ca popa valah a dat foc casei, l-au scos, batandu-l in mod ingrozitor si l-au bagat in inchisoare impreuna cu toti hotii si talharii.
            Barbarii de acestea s-au mai intamplat multe si nenumarate si multi Romani si-au pierdut viata pentru lucruri de nimic, caci granicerii secui se legau de ei pretutindeni, batjocorindu-i si maltratandu-i.
            La 11 Iunie 1848, delegatiunea Romanilor, care ducea imparatului la Insbruck protestul lor in contra unirei Ardealului cu Ungaria, primi protestul inapoi cu urmatoarea rezolutie imparateasca:
            ”Deoarece suplica redactata de catre supusii mei de origine romaneasca in adunarea dela Blaj, s-a rezolvat prin unirea Ardealului cu Ungaria - hotarata in unanimitate de catre dieta Transilvaniei (NOTA 1) si mai inainte prin articolul VII al ultimei diete unguresti sanctionat de mine – ma bucur ca pot asigura pe deputatii aci prezenti ca prin acest articol de lege, care da tuturor locuitorilor Transilvaniei fara deosebire de nationalitate, limba si religie, aceleasi libertati si drepturi, li s-au implinit dorintele in cea mai mare parte. Prin urmare fericirea lor in viitor depinde numai de realizarea acestei legi; de altfel Eu primesc cu placere sentimentele manifestate despre credinta neclintita si va asigur pe d-voastra despre favoarea si gratia Mea.”
            La 3 zile dupa votarea unirei Ardealului cu Ungaria, in comuna Mihalt, de langa Teius, se intampla o mare varsare de sange in urmatoarele imprejurari:
            Comuna Mihalt, curat romaneasca, din cele mai mari, cu populatie de peste 2.000 de suflete, situata intre Aiud si Blaj pe Tarnava, se gasea pana la 1848 in posesiunea familiei contilor Eszterhazy. O livada de fan, pe care mai de mult fusese o biserica romaneasca devenise obiect de cearta si proces intre comuna si familia Eszterhazy, care ocupase pe nedrept acea livada. Acum locuitorii au crezut ca sosise timpul ca sa-si ocupe livada ca avere comunala. Deci ei bagara vitele in ea. Familia Eszterhazy intenta proces la prima instanta, pe care il si castiga, cum era si natural. Poporul insa se opuse reocuparei. Atunci administratia comunala, facand caz mare, a ordonat pentru ziua de 30 Maiu executie militara contra comunei, trimitand o companie de secui adusi din regimentul din Trei-scaune. Compania se opri noaptea in comuna Coslaru, iar a doua zi vroia sa intre in Mihalt. Locuitorii au tras insa peste noapte podul umblator la malul lor si soldatii n-au putut trece Tarnava. In ziua de 2 Iunie sosi o a doua companie de secui si ambele inaintara spre Mihalt. In fruntea trupei se gasea insusi prefectul Nicolae Banffy. Impreuna cu el se mai gaseau si alti functionari. Acestia au cautat sa induplece pe locuitori sa se supuna sentintei judecatoresti, locuitorii insa nu voiau sa recunoasca nici sentinta, nici pe secui drept ostasi ai imparatului. Satenii au tras clopotele intr-o dunga si atunci se adunara oamenii din comunele vecine armati cu furci, securi, coase, avand cate unul si pusti.
            Poporul apropiindu-se tot mai mult, prefectul se dadu la o parte, lasand armata sa reprimeze miscarea. Un foc de arma, care omori un secui, a fost semnalul unui adevarat foc de salva, caruia au cazut victime 12 locuitori morti si 9 raniti, pe cand ceilalti au luat-o la fuga, iar satul a fost ocupat de secui.
            Sosind stirea despre acest macel la Sibiu, comitetul permanent roman a trimis acolo, ca sa culeaga informatiuni exacte, doui tineri al caror raport a fost apoi tradus in nemteste si inaintat generalului comandant.
            In urma recursului facut de comitetul national roman, cazut a fost discutat si in dieta, care a numit o comisiune compusa din doi magnati si doi ofiteri pentru a ancheta cazul. Comisiunea lucra pana in ziua de 21 Iunie si rezultatul anchetei a fost vinovatia Romanilor, iar recursul comitetului a fost calificat ca calomniator, conchizand la darea in judecata a membrilor sai.
            In seara de 17 August se opereaza la Sibiu arestarea lui August Treboniu Laurian si Nicolae Balasescu, membrii influenti in comitetul national roman, care isi avea sediul la Sibiu. Ei sunt insa pusi in libertate, dupa interventia energica a Romanilor din Sibiu si satele vecine, in ziua de 23 August.
            Cu toate nelegiuirile si samavolniciile Ungurilor, Romanii pana in Octombre 1848 n-au varsat nici o picatura de sange unguresc, n-au maltratat nici un maghiar. Ei au suferit barbariile din Abrud, omorurile dela Sancrai, macelurile dela Mihalt si Luna, intemnitarile din tot cuprinsul tarei numai pentru ca au tinut la drepturile lor omenesti, politice si civile. Romanii au suferit toate aceste faradelegi, insa le-au si tinut minte.
            Dupa ce contele Lamberg, comandantul militar, fusese ucis miseleste la Pesta, contele Latour spanzurat la Viena, Ungurii incepura sa-si faca o adevarata placere din spanzurarea si impuscarea preotilor si a altor Romani. Si sa nu se creada ca Romanii erau executati in urma unei sentinte a unui tribunal legal, ei erau omorati pur si simplu ca Romani, din ura nationala invechita, neimpacata si in veci nestinsa.
            Astfel, inainte de a ucide Romanii un singur Ungur, baronul Apor spanzurase in luna Septembrie 26 de Romani. Un alt tiran, contele Haller, a impuscat singur trei preoti romani, iar la Cluj au fost spanzurati doi studenti in drept, Batraneanu si Simonis, si mai tarziu inca 26 de Romani. Prin aceste barbarii Ungurii voiau sa terorizeze pe Romani, insa s-au inselat amar, caci urmarea a fost represalii teribile, mai ales dupa ce secuii dadusera foc la cateva sate romanesti.
            Toata ungurimea era inarmata: familiile proprietarilor de mosii se retrasesera la orase. Dar dupa adunarea din urma dela Blaj au inceput sa se armeze si Romanii cu acelasi drept si pe baza aceleiasi legi sau nelegi in puterea careia se armau si Maghiarii. Generalul Puchner insa, in urma intrevederii avuta cu Romanii, avu ideia ciudata de a incerca sa desarmeze batalioanele si escadroanele de voluntari maghiari cu ajutorul trupelor de linie cat si al Romanilor. Masura nechibzuita din partea generalilor, cari credeau ca era asa de usor sa se ia armele aristocratilor mari si mici si desarmarea sa se faca inca de catre Romani, in a caror vine sangele clocotea de rasbunare pentru sangele nevinovat al Romanilor impuscati si spanzurati.
            Au si desarmat Romanii pe unii si pe altii, mai ales imprejurul Blajului. Desarmarile acestea au dus insa la conflicte grave, in cari si-au pierdut viata diferiti Unguri, cari nu depuneau armele de bunavoie.
            O catastrofa din cele mai crunte a fost macelul dela Sangatin (Kis-Enyed), unde Maghiarii din localitate si imprejurimi se stransesera intr-o curte boereasca bine intarita, pentru a se apara in contra incercarilor de desarmare ale Romanilor. Acestia, dupa o parlamentare mai indelungata fara nici un rezultat, lipsiti de un comandant mai priceput, navalira asupra curtii. Ungurii insa trasera cu pustile in ei omorand 4 tarani. Romanii, infuriati peste masura de moartea fratilor lor, dadura foc dependintelor curtii boeresti si macelarira pe toti Ungurii, pe cari au putut sa puie mana. Numai cativa au scapat prin fuga in intunericul noptii, 141 de cadavre zaceau neinsufletite in curte si in casa prefacuta in ruine.
            Maghiarii, din aceasta catastrofa infricosata, ar fi trebuit sa vada ca in sfarsit si rabdarea cea mare a poporului roman are o margine, ei insa continuau cu impuscarea si spanzurarea fruntasilor Romani din Cluj. Astfel au fost executati studentii in drept Batraneanu si Simonis, protopopul Vasile Turcu si o multime de preoti, studenti si tarani romani. Si cea mai mare parte a acestor martiri ai neamului au murit ca niste adevarati eroi. Astfel studentul Batraneanu, inainte de a muri, a spus preotului, care il sfatuia sa se pocaiasca: ”N-am de ce sa ma pocaesc. Eu prin faptele mele de tribun am voit numai sa destept si sa ridic poporul romanesc. Cu asta n-am facut Ungurilor nici un rau. De aceea fapta lor fata de mine nu le-o iert nici in lumea aceasta, nici in cealalta”, iar cand s-a suit pe scara spanzuratorii a strigat plin de entuziasm: ”Sa traiasca Romanul, piara Ungurul!”
            In judetul Hunedoara, cel mai mare din Ardeal, desarmarea s-a facut fara varsare de sange, gratie tactului lui Nicolae Solomon (NOTA 2), care era prefect peste lancierii romani. Acesta desarma pe Unguri fara sa-i maltrateze cat timp nu faceau cauza comuna cu insurgentii lui Kossuth, cari veniau din Ungaria.
            Trupe regulate se aflau foarte putine in aceste tinuturi. Deva, capitala comitatului, era ocupata numai de un batalion de graniceri din regimentul 1 (Orlat) si o jumatate escadron de husari, tot Romani. Din acel batalion o companie a fost dislocata dincolo de Mures, in comuna Zam, unde se inalta frumosul castel al fruntasului roman Vasile Nopcea.
            In comitatul Zarand, limitrof cu al Aradului, expus in fiecare zi la incursiuni din Ungaria, comandamentul general nu gasise de cuviinta sa detaseze decat patruzeci de graniceri, comandati de tanarul locotenenet Clima, care in caz de atac avea sa comande si cetele de lancieri.
            In Banatul invecinat insurgentii din Ungaria apucasera sa se instaleze solid in orasele Lipova si Radna si taiasera comunicatia cu Ardealul. Ei de acolo faceau incursiuni in comitatele invecinate si astfel in ziua de 3 Noembrie au atacat compania dela Zam, au pus-o pe fuga si s-au retras dupa ce au pradat castelul lui Nopcea. Comuna Zam a fost atacata din nou in ziua de 2 Decembrie, cand insurgentii au si dat foc castelului.
            In toamna anului 1848, locuitorii comitatului Zarand, mai toti Romani, au avut multe de indurat. Am vazut ca pentru acel tinut nu erau disponibili decat patruzeci de soldati graniceri ca sa-l apere in contra invaziunei batalioanelor si escadroanelor unguresti din Ungaria. Prefect al legiunei romanesti din comitat era bravul advocat Ion Buteanu (NOTA 3), care avea sa lupte cu cele mai mari greutati, cu tot felul de lipsuri si neajunsuri.
            Cetele lui Buteanu si granicerii, cu locotenentul Clima, se asezasera pe hotarul de catre Ungaria in comuna Gura Vaii. In ultimele zile din Octombrie, dupa ce Romanii desarmasera putinele familii unguresti din acele tinuturi, un batalion de honvezi si un escadron de cavalerie cu doua tunuri atacara cetele romanesti si le silira sa se retraga la Baia de Cris. Apoi dadura foc la cateva sate si ocupara oraselul Halmagiu. Cu aceasta ocazie, barbarul comandant al Ungurilor, maiorul Buzgo, prinzand 8 Romai, i-a spanzurat fara nici o judecata, precum faceau de altfel foarte multi ofiteri unguri, cari isi arogau dreptul si de judecatori si de calai.
            Dela Halmagiu insurgentii pornira spre Baia de Cris, unde intalnind pe lanceri si pe locotenentul Clima, ii batura si fugarira, iar Clima ascunzandu-se intr-o sura, insurgentii i-au dat foc, el arzand acolo ca soarecii impreuna cu tovarasii lui.
            Dela Baia de Cris Ungurii, pornind spre orasul Brad, au mai dat foc la cateva sate si Buzgo in ziua de 4 Noembrie a mai spanzurat 10 Romani, apoi s-a retras in Ungaria.
            Gloatele de lanceri dela Baia de Cris ramasera iarasi de capul lor. Acum insa au inceput si Romanii cu represaliile si astfel pentru cei 8 Romani spanzurati din porunca lui Buzgo, au spanzurat si ei 6 Maghiari.
            Cu acestea calamitatile din comitatele Hunedoarei si Zarandului nici pe departe nu s-au terminat, caci invaziile asupra locuitorilor din Zarand s-au mai reinoit de multe ori peste iarna si Buteanu ajunsese in cea mai mare stramtoare.
            In ziua de 23 Octombrie Romanii din regiunea Zlatnei, satui de brutalitati, batai si inchisori, dupa ce primisera ordinul de desarmare al generalului Puchner, au si plecat la Zlatna, pentru ca sa ia armele dela Unguri. Tinutul intreg este locuit numai de Romani si chiar in Zlatna Romanii sunt in mare majoritate. Insa colonia de functionari, meseriasi si alti maghiari, nemti si armeni, tocmai pentru ca era mica, s-a ingirjit inca din primavara ca sa se armeze bine. Prefect al acelei regiuni era tanarul advocat Petre Dobra, numit numai de cateva zile, prin urmare nu avuse timp sa armeze si disciplineze cetele. Cativa tineri s-au pus in locul lor si sositi la Zlatna au somat pe Unguri sa depuna armele. Dupa lungi parlamentari se ajunse la invoiala ca sa se incheie un armistitiu pana dupa amiazi.
            Romanii, increzatori in cuvantul dat, s-au risipit prin oras, iar altii ramanand pe loc si-au scos merindele din desaga, incepand sa manance. Ungurii perfizi, profitand de acest lucru, si-au calcat cuvantul atacand pe Romani, omorand mai multi dintre dansii si ranind pe altii. In prima spaima Romanii au fost scosi din oras, afara insa reculegandu-se s-au adunat din nou si inversunati si clocotind de rasbunare s-au aruncat asupra Ungurilor, cari neputand sa mai reziste Romanilor, au dat foc orasului si au luat-o la fuga. Ajunsi insa pe drum de Romani si anume in satul Presaca, la 8 km de Zlatna, au fost macelariti aproape toti. Scriitorii maghiari socotesc numarul conationalilor lor ucisi la Presaca la 640 capete.
            Tot in aceasta zi de 23 Octombre a inceput si abilul strateg Axente Sever cu desarmarea Ungurilor din comunele invecinate cu Alba Iulia. Ungurii opunandu-se dupa putinta, urmarea a fost ca au pierit multi dintre ei, mai ales la Cricau, unde Ungurii atacand cu patru companii de honvezi si cavalerie, Romanii i-au respins si fugarit pana la Teius.
            Pela inceputul lunei Noembrie 1848, Ardealul era in plina revolutie, in plin rasboiu civil.
            Trei-patru saptamani dupa izbucnirea revolutiei, imparatul Ferdinand incepu sa se gandeasca la abdicare, mai ales din cauza sanatatii sale, influentata in rau de enervarile si agitatiunile guvernarei. In ziua de 2 Decembrie 1848 retragerea imparatului deveni fapt implinit, urmand pe tron arhiducele Francisc Iosif, un tanar de 18 ani, care a domnit insa pana in toamna anului 1916, cantand el prohodul desfiintarei imperiului austro-ungar.
            La 9 Decembrie, generalul Puchner convocase pentru ziua de 28 Decembrie st. n. doua adunari romanesti, una la Blaj, alta la Sibiu, adica dupa confesiuni, intocmai dupa cum vroise si guvernul unguresc in Maiu. Puchner, inselat de fagaduelile Secuilor, credea ca tara este pacificata si ca poporul roman trebue invatat sa observe legile si sa pastreze ordinea.
            Din adunarea dela Blaj nu s-a ales nimic, pentru ca Ungurii ocupasera Clujul inca la 25 Decembrie si o parte din trupele lor inaintasera dela Turda spre Blaj. Insa si daca n-ar fi inaintat Ungurii si tara s-ar fi aflat in pacea cea mai perfecta, ramane intrebarea deschisa daca Romanii uniti cu biserica Romei ar fi facut pe voia lui Puchner, tinand o adunare destinata sa trateze chestiuni curat nationale, administrative si chiar militare, sub firma confesionala.
            Adunarea din Sibiu s-a tinut la data fixata. Rezultatele ei au intrecut insa cu mult pe cele pe care le urmareau generalii. Adunarea era formata din 250 de fruntasi, iar din partea lui Puchner au luat parte la ea generalul Pfersmann si alti doi, in calitate de comisari militari.
            Episcopul Andrei Saguna a deschis sedinta la orele 9 si jum. desemnand ca secretari intre altii si pe unitii Paul Dunca si G. Barit, in scopul de a dejuca planul baronului Puchner de a tine o adunare confesionala.
            Dupa desbateri lungi, adunarea a formulat 13 postulate nationale si anume


1.    Alegerea de functionari sa se faca in proportia celor trei nationalitati principale ale tarii, romani, maghiari si sasi.
2.    Sa se numeasca de urgenta comisiuni agrare cari sa cerceteze si reguleze nenumaratele conflicte dintre fostii iobagi si domnii feudali.
3.    Comisiuni mixte pentru a cerceta toate daunele cauzate de popor domnilor si de domni poporului.
4.    Sa se dea arme unei garzi compusa din 15 mii de Romani bine instruiti, in care caz n-ar mai fi nevoie de ridicarea gloatelor.
5.    Sa se mai procure pentru orice intamplare vreo 50.000 pusti pe socoteala si creditul natiunei romane.
6.    Sa se deschida cat de curand scoalele, precum si cursuri juridice pentru Romani in limba lor.
7.    Comunelor din cari barbatii sunt mereu ridicati pentru gloatele de lancieri, sa li se dea lemne de foc pentru familiile lor, sa nu piara de frig.
8.    Procesele locuitorilor din Muntii Apuseni sa fie recomandate cu tot dinadinsul Curtii imperiale prin comandamentul general.
9.    Protesteaza din nou in contra unirei Ardealului cu Ungaria.
10.    Guvernul din Cluj sa fie desfiintat.
11.    Imparatul sa recunoasca comitetul Romanilor in permanenta pana ce drepturile Romanilor vor fi regulate definitiv printr-o dieta generala.
12.    Dieta sa fie compusa din membri alesi din toate nationalitatile.
13.    Natiunea romana sa-si aleaga un cap national, confirmat de imparat, intocami cum au Croatii pe banul lor.


            A doua zi dupa adunarea dela Sibiu se comunica Romanilor dezastrul dela Ciucea, unde trupele unguresti bat armata imparatului. Romanii sunt invitati sa ordone prefectilor si tribunilor chiar in noaptea aceea sa cheme din nou gloatele si sa fie gata pentru luptele ce vor urma cu Ungurii.
            Kossuth, devenit dictatorul Ungariei, nnumise la 1 Decembrie 1848 pe generalul polonez Bem comandant al unei armate cu misiunea sa ocupe Ardealul. Puchner, care neglijase toata vara sa se pregateasca, ia hotararea sa ceara ajutorul Rusiei pentru a conserva dinastiei habsburgice principatul Transilvaniei. Episcopul Saguna, in fruntea unei delegatiuni, din care facea parte si sasul Gottfried Muller, pleaca la Bucuresti, insotit de secretarul sau I. Bologa, ca sa ceara ajutor generalului rus Luders, care se afla acolo. Dar Saguna este primit rau de Rusi la Bucuresti si fortat sa paraseasca teritoriul Munteniei in 48 ore. Rusii asteptau ca acest ajutor sa le fie cerut de generalul Puchner personal, ceea ce s-a si intamplt si in Februarie apar primele trupe rusesti la Brasov apoi la Sibiu.
            Cu tot sprijinul, cam molatic ce e drept, al Rusilor, se paote spune ca dinastia de Habsburg pierduse la 21 Martie 1849 intreaga Transilvanie, afara de portiunea Muntilor Apuseni si cetatea Alba Iulia, iar tara intreaga a fost stapanita 4 luni de zile de catre partidul revolutionar unguresc.
            Incepand dela 22 Martie, Ardealul a fost stapanit de doui oameni: generalul Iosif Bem si comisarul Ladislau Csanyi. In aceste 4 luni, poporul romanesc din Ardeal, Banat si Ungaria era proscris, pus afara din lege de catre comisarul ungur Csanyi. In afara de Muntii Apuseni, adica de tara Motilor, intreg poporul romanesc era acum desarmat si peste patru mii oameni nearmati cad victima teroarei deslantuite de Csanyi, care indignase cu atrocitatile sale pana si pe generalul Bem, care cere lui Kossuth sa dea ordin ca sa inceteze “omul sau” cu varsarile de sange si sa desfiinteze si tribunalele martiale. Dar Kossuth nu ia in seama cererile lui Bem si astfel Csanyi mai adauga la cele 4000 de Romani ucisi inca alte 2000, inafara de cei cazuti cu armele in mana in lupte si al caror numar trece de peste 30.000.
            Intre timp imparatul Francisc Iosif, intalnindu-se la Varsovia cu imparatul Nicolae I al Rusiei, in zilele de 21-23 Maiu 1849, se hotari acolo ca Rusia sa dea Austriei un ajutor mai serios pentru inabusirea revolutiei unguresti.
            Generalul Luders ia comanda de asta data a unei armate de aproape 50.000 oameni, cu care porneste sa pacifice Ardealul, ajutat si de legiunile lui Avram Iancu, Axente Sever si ceilalti legionari.
            La 29 Iulie 1849, Luders bate pe Bem in batalia dela Sighisoara, care s-a terminat cu dezastrul complect al Ungurilor. Generalul Bem a scapat prin fuga, ascunzandu-se in tufisul unei balti impreuna cu talentatul poet ungur Alex. Petofi, care insa s-a inecat.
            La 9 August 1849, Bem, care luase comanda generala a armatei unguresti, este batut de armatele rusa si austriaca langa Timisoara, ceea ce forteaza pe Kossuth sa transmita puterea, la 11 August, in mainile generalului Gorgei, care in ziua de 13 August 1849 depune si el armele la Siria in mainile generalului rus Paskievici, luand astfel sfarsit revolutia Ungurilor din Ardeal si Ungaria.


Nota 1. Singurul roman dintre putinii membri ai dietei din Cluj, care a votat unirea Ardealului cu Ungaria, a fost episcopul Blajului, Lemeni. El a fost ridicat pe umeri de Unguri, drept multumire.
Nota 2. Nicolae Solomon s-a nascut la 1820 in comuna Spring, jud. Sibiu. A studiat in Alba Iulia, Sibiu si Blaj. Mergand in Romania, s-a ocupat cu farmacia in Bucuresti, de unde la 1848 s-a intors in Ardeal si si-a oferit serviciile comitetului national din Sibiu, care l-a numit prefect al legiunii romane in comitatul Hunedoarei, unde a procedat la desarmarea Ungurilor, tinand ordine si disciplina exemplara. Scriitorii unguri vorbesc cu respect de el. Cand n-a mai putut rezista armatei unguresti comandata de generalul Bem, s-a refugiat la Bucuresti, unde a intrat in serviciul administratiei spitalului Brancovenesc. A murit in Bucuresti la 29 Aprilie 1875 si este inmormantat la cimitirul Bellu.
Nota 3. Ion Buteanu s-a nascut la 1821 in comuna Somcuta Mare, jud. Satu Mare. A studiat dreptul la Cluj si Zagreb si dupa ce si-a luat censura de advocat, s-a stabilit in Abrud, unde il ajunsera evenimentele din 1848. Numit prefect al legiunei romane de pe Valea Crisului si totodata administrator al jud. Zarand, a jucat un rol de frunte printre prefectii din munti. Prins insa de Hatvany la Abrud, a fost spanzurat de acesta in ziua de 23 Maiu 1849 la Iosasi, in judetul Arad, avand abia numai 28 de ani. A fost un tanar cult, energic si cu un mare suflet romanesc.

 
Acest site a fost creat in 25 Noiembrie 2007
bogdan@taramotilor.ro

Visitor Counter by Digits