CAPITOLUL XXX
            PRINDEREA, CONDAMNAREA SI TRAGEREA PE ROATA A CAPILOR REVOLUTIUNEI

            Inabusirea revolutiei cu ajutorul fortei armate a impresionat adanc pe taranii din Ardeal. In unele comitate, ca la Fagaras si Cetatea de Balta, preotii romani incepusera sa adune in graba bani pentru Horia ca sa poata calatori din nou la Viena la imparatul. Numai interventia energica a guvernului transilvan a pus capat acestei initiative.
            Plecarea neobositului si entuziastului Horia la Viena n-a mai fost posibila cu nici un chip, deoarece el era incercuit de soldati in padurile Albacului si anume in padurea Scoracet, unde se refugiase cu bunul sau prieten Closca. Aici isi facura nefericitii capitani o coliba acoperita cu crengi si cu pamant si aici asteptau ei sa li se aduca banii adunati prin comune in scopul de a putea calatori la Viena, ca sa vaza din nou pe imparatul Iosif II.
            In toate partile se luasera insa masurile cele mai severe pentru prinderea lor. Pasurile de trecere in Tara Romaneasca si Moldova erau riguros supravegheate ca nu cumva capii revolutiei sa fuga in partile acestea. Mai mult chiar, guvernul din Viena a intervenit si la Constantinopol, pentru ca Turcii sa nu dea azil revolutionarilor ardeleni.
            Dispozitiile aceste de siguranta luate de autoritatile austro-ungare dau oarecum banuiala ca s-ar fi putut ca Horia si ceilalti capi ai revolutiei sa fi avut oarecare legaturi cu conducatorii politici din principatele romanesti ale Moldovei si Munteniei. Desi in aceasta directie nu rezulta absolut nimic atat din interogatoriile luate, la Alba Iulia, capitanilor revolutiei, precum nici din motivarea sentintei condamnatoare, totusi exista unele documente, care tind sa probeze ca Horia ar fi cautat ajutor armat la domnul Moldovei, Alexandru Voda Mavrocordat.
            Astfel stimatul meu amic si neobositul istoric ardelean, Stefan Metes, imi comunica urmatoarele date interesante dintr-un studiu al sau inedit: ”Lamuriri noui asupra revolutiei lui Horia” si care nu peste mult timp va fi dat publicitatii.
            Herbert Rathkeal, internuntiul Austriei la Constantinopol, scrie la 10 Octombre 1795 ministrului cancelar Kaunitz din Viena cum ca Horia a trimis la Alexandru Voda Mavrocordat in Iasi trei deputati cu misiunea sa obtina dela dansul ca sa intervina pe langa sultanul pentru un ajutor armat impotriva Ungurilor. Intre cei trei deputati era unul cu numele Ionas, “om de vreo 40 de ani, voinic, bine facut si remarcabil prin niste mustati enorme”. Internuntiul crede ca Horia a cerut mai intaiu si poate exclusiv ajutor numai Domnului roman si ostasilor lui moldoveni.
            Pe de alta parte tot d. St. Metes ma mai informeaza ca ungurul Gyongyosi Ianos scrie din Turda, la 3 Februarie 1785, lui Galacsy Gabor, intre altele, urmatoarele:
            ”Indeosebi vedem si faptul ca hotii de revolutionari stateau in corespondenta cu tarile vecine: Tara Romaneasca si Moldova, dela care asteptau ajutor. Pot sa afirm sigur ca pela inceputul acestui an vreo 30.000 (?) de Romani din Moldova voiau sa navaleasca, prin pasul Ghimes, in comitatul Trei-scaune. Vreo 4.000 (?) de Secui insa i-au respins si i-au batut”.
            Numai cercetari mai minutioase in aceasta privinta vor putea stabili cu timpul adevarul adevarat.
            Guvernul transilvan punea mare pret pe capetele sefilor revolutiei si in acest scop vicecolonelul Kray si silvicultorul Anton Molczer din Abrud fura insarcinati cu prinderea lor. Cei doui functionari de mai sus, pentru ajungerea tintei ce li se incredintase, chemara 7 brigadieri silvici (gornici) din comuna Raul Mare (Albacul de azi), carora punandu-le in vedere cate un premiu de 300 galbeni pentru prinderea fiecarui capitan, fura trimisi in munti ca sa-i caute si sa-i aresteze cu ajutorul soldatilor ce li se pusese la dispozitie sub comanda locotenentilor Vaida si Jeney.
            Prinderea lui Horia si Closca s-a intamplat in ziua de 27 Decembrie 1784, in urmatoarele imprejurari istorisite de insusi vicecolonelul Kray in raportul sau:


            ”Prinderea lor s-a intamplat in ziua de 27 Decembrie, sub un brad de jumatate gaunos, in jurul caruia pusese niste crengi de lemne si facuse un foc mare ca sa se incalzeasca. Taranii, de cari m-am folosit eu, au dat de urma lor pe zapada proaspata ce cazuse de curand si dansii prinsera mai intai, la o departare mai mica, pe un pazitor al revolutionarilor, pe care il silira sa le descopere locul unde se afla capitanii. Taranii, cari se angajase sa-i prinda, erau 7 insi la numar, dintre cari numai 4 mai aveau pusti, si acestia patru plecara inainte si cand se apropiara de coliba, Horia ii primi ca pe amici si-i intreba, daca umbla cumva dupa vanat, la care ei raspunsera ca da, sunt siliti sa caute vanat pentru armata, dar nu pot sa capete nimic si de jumatate sunt mai inghetati. Atunci Horia ii invita sa seaza la foc. Doi dintre taranii acestia se asezara langa Horia si alti doi insi langa Closca, si acest din urma ii intreba numaidecat ce noutati mai sunt prin comune, iar ei raspunsera ca oamenii in general se plang de multimea cea mare de soldati si ca poporul trebuie sa fuga. La cuvintele aceste, Closca zise injurand: “Acusi ii scoatem noi si pe ei de aici si-i alungam la dracu”. In timpul acesta se apropiara de foc si ceilalti trei tarani si in momentul acesta cei doi tarani credinciosi, cari aveau certificate din partea mea, anume Stefan Trifu si Nutu Maties, se aruncara asupra lui Horia si Closca, ii prinsera de gat, ii trantira la pamant si cu ajutorul celorlalti doi insi si cu inca cei trei soti, cari inca alergara la dansii, ii prinsera si ii legara. In timpul acesta Horia scoase din san un volum de hartii, cat tii intr-o mana, si le arunca in flacarile cele mari ale focului, dar ocupati cu legarea lor dansii n-au putut sa le scape din foc. In urma temandu-se, ca nu cumva sa navaleasca asupra lor niste oameni de ai lui Horia, se retrasera in graba mare cu ei intr-o poiana de oi, ceva mai departata si de aici dedera indata stire trupei de soldati, care inconjurase si dansa padurea si tinutul acesta si era ocupata cu cautarea lor. Soldatii acestia sosira numaidecat si gornicii ii predara pe amandoi. Horia si Closca erau armati cu pusti si cu lanci. Closca mai avea si doua pistoale, pe cari inca nu mi le-au adus. Alte lucruri la dansii nu s-au aflat, nici cai, nici bani, nici hartii, afara de 6 fl. la Closca. Probabil ca toate lucrurile aceste le-au ascuns, pe la amicii lor, sau le-au ingropat in padure sub zapada.
            Ca prinderea lor s-a intamplat intr-adevar astfel, aceasta o confirma unanim Horia si Closca aici, in prezenta mea si a mai multor ofiteri, si dansii adaoga ca de aceea au stat timp asa mult ascunsi prin paduri, fiindca voiau sa calatoreasca la Viena, indata ce le sosiau banii, ce-i ceruse dela comune.
Abrud, 1 Ianuarie 1785
Kray
Vicecolonel (NOTA 1)


            Numele celorlalti tarani, cari, dimpreuna cu Stefan Trifu si Nutu Maties, au contribuit la prinderea sefilor revolutiei, sunt, dupa cum ii declara singur Horia in interogatorului sau, urmatorii: Ion Maties, George Maties, doui feciori ai lui Andrei Neagu (Simeon cu fratele sau) si George Nicola (acesta din insasi familia Nicolestilor a lui Horia).
            La 31 Decembre, adica la 3 zile dupa prinderea lor, Horia si Closca fura adusi in Abrud, escortati de un puternic detasament de graniceri secui. Cu acest prilej, o multime de popor, Romani si Unguri, astepta in piata orasului ca sa vada armata si pe cei doui capitani prinsi. Un om batran, cu numele Ion Popa Hagi Crisanut din Bistra, neputandu-si stapani emotia si indignarea, zise indurerat:
-     ”Iata, acum il au in mainile lor pe Horia si acum pot sa-l manance viu!”
           
            La auzul acestor cuvinte, o unguroaica din Abrud, cu numele Szappanossy Rebeka, raspunse lui Crisanut cu vorbele urmatoare:
-     ”Mai bine mancati-l voi pe Horia, caci voi l-ati numit craiu si voi i-ati zis asa!”
            In fine Crisanut mai adause plin de revolta:
-     ”Aveti grija, Ungurilor, ca acum veti vedea voi ce veti pati pentru asta!”
            Crisanut, pentru atitudinea sa romaneasca si umanitara, a fost peste putin timp condamnat la moarte si tras pe roata.
            In ziua urmatoare, 1 Ianuarie 1785, Horia si Closca fura trimisi la Alba Iulia cu o escorta de 70 soldati (graniceri) unguri brutali, cari pe drum i-au pus lui Horia pe cap, in batae de joc, o coroana de nuele, strigandu-i: - ”Asa-i trebue regelui!”
            In 2 Ianuarie amandoui capitanii fura adusi in cetatea Albei Iulii, unde de asemenea ii astepta o mare multime de popor. Closca fu inchis intr-o camera mica de sub statuia lui Carol VI in partea de miazazi a fortaretei, iar Horia sub poarta cea noua in partea de miazanoapte, fiind paziti fiecare de cate doui soldati inlauntru si unul afara la usa.
            Cu o luna mai tarziu, adica in 30 Ianuarie 1785, fu prins si al treilea capitan George Crisan, in timpul pe cand se refugia din comuna Lupsa spre comuna Mogos. La prinderea lui Crisan au contribuit 9 tarani, aproape toti din Carpenis, in frunte cu popa Moise, preotul satului, si un alt preot din Lupsa, care era chior.
            In ziua de 1 Februarie, Crisan fu adus si el la Alba Iulia si inchis tot in fortareata, si anume in temnita de sub edificiul cel mai vechiu al garzii.
            Interogatoriul lui Horia si Closca nu se incepu decat in ziua de 26 Ianuarie din cauza ca toti membrii comisiunei de ancheta si instructie se imbolnavisera, ba doui din ei (A. Treicsik si capitanul Knabe) isi dasera obstescul sfarsit.
            Horia a fost ascultat in 6 randuri si Closca de asemenea. Crisan numai de doua ori. Atat Horia cat si Closca au negat tot timpul orice participare la revolutie. Singurul capitan, care a facut marturisiri – si inca din cele mai importante pentru istoria revolutiunei – a fost Crisan, care in cele doua ascultari ale sale a declarat lucruri pretioase, anume cu privire la adunarea poporala din comuna Mesteascan si la inceputul revolutiunei din comuna Curechiu.
            Este interesant de relevat ca la interogatoriul luat capitanilor revolutiei printre intrebarile ce li s-au pus era si urmatoarea foarte caracteristica: daca au avut vreo intelegere cu Romanii din Tara Romaneasca si daca au cunoscut pe cineva din tara aceasta? Evident raspunsurile capitanilor au fost negative.
            Nefericitul Crisan, inainte de a i se termina interogatoriul, a fost gasit mort in inchisoare, in ziua de 13 Februarie. Contele Iankovits, in raportul sau catre imparatul Iosif II, spune ca Crisan “a prevenit sentinta, facandu-si singur o moarte violenta, anume dansul si-a desfacut o legatura dela opinci si s-a sugrumat cu legatura aceasta”.
            A doua zi dupa sinuciderea lui Crisan, 14 Februarie, contele Iankovits aduce totusi o sentinta condamnatoare asupra corpului mort al lui Crisan, hotarand ca ”gadele sa-i taie capul, sa-i despice corpul in patru bucati, capul sa i se puna in teapa la domiciuliul sau din Carpenis, iar celelalte patru bucati sa se puna pe roate si anume partea de sus a corpului la Abrud, partea de jos la Bucium, a doua parte de sus la Brad si a doua parte de jos la Mihaleni”.
            Peste doua zile aceasta neumana, salbatica si nebuneasca sentinta s-a si executat asupra corpului nefericitului Crisan.
            In ziua de 26 Februarie, contele Iankovits pronunta sentinta si in ceea ce priveste pe Horia si Closca, hotarand ca ”au sa fie dusi pentru crimele lor la locul indatinat de supliciu si acolo sa li se franga cu roata toate membrele corpului, incepand de jos in sus, anume mai intaiu lui Ion Closca, apoi lui Horia, numit altminterea si Ursu Nicola, si in modul acesta sa fie trecuti din viata in moarte, iar corpurile lor sa se despice si taie in 4 bucati, capul si partile corpului sa se puna pe roate pe langa diferite drumuri si anume in comunele unde au comis cruzimile cele mai scelerate, iar inimile si intestinele lor sa se ingroape aici la locul supliciului”.
            Executarea acestei infioratoare si neomenesti sentinte fu fixata pe ziua de 28 Februarie dimineata, care cadea intr-o Luni. Spre a impresiona adanc poporul si a-i vara teroarea in suflete, peste 6.000 de oameni, dintre cari 2.515 tarani romani ca delegati din 419 comune, fura adusi la locul supliciului ca sa ia parte la acest ingrozitor spectacol neronian.
            Conform cu dispozitivul sentintei, cel dintai fu executat Closca, al carui corp fu frant cu roata dela picioare spre cap. Dupa declaratia unui martor ocular, i s-au dat peste 20 lovituri pana sa-si dea sufletul. In timpul acesta Horia, primul capitan, trebuia sa priveasca cu ochii sai oribila moarte a bunului si devotatului sau prieten Closca. Meseria josnica de gade (calau) a fost indeplinita de ungurul G. Rokoczy, fiind platit cu 6 florini de fiecare executie.
            Dupa Closca fu asezat pe esafod Horia. Primul capitan – spune un alt martor ocular – a mers spre locul supliciului inchizitorial cu barbatie si curaj. Calaul trata cu dansul cu mai multa “gratie”, caci dupa prima lovitura, care ii franse fluerul piciorului drept, ii mai dadu ultima lovitura asupra pieptului. Ambii martiri au primit, inainte de executiune, ingrijirile mangaietoare ale bisericei din partea preotului ortodox din Alba Iulia, Nicolae Ratiu, care insa dupa executia lui Closca a cazut jos lesinat.
            Inselat in planurile sale si parasit de impraratul Iosif II, astfel isi termina viata extraordinarul martir, taranul Horia, in lupta sa pentru dobandirea dreptatii si libertatii poporului romanesc din Ardeal, care in vecii vecilor nu va putea uita convingerea adanca si puternica, pe care a pus-o in apararea cauzei sfinte a neamului sau, atat de napastuit de despotismul nobililor unguri.
            Incheiam acest miscator capitol, mai facand urmatoarele constatari: Desi Closca era primul capitan al lui Horia, a jucat un rol mai putin important ca Crisan, care apare ca figura cea mai abila si mai energica din revolutie.
            I se imputa lui Crisan atrocitatile comise in judetul Zarandului. Dar pentru aceste varsari de sange nu erau vinovati nici taranii romani, nici Crisan. Vinovate sunt oribilele imprejurari, in care au fost siliti sa traiasca Romanii, ajunsi robi mai rau ca vitele in slujba unor nobili lipsiti de suflet, bestiali, lacomi si nerusinati. Adevar incontestabil este insa ca in revolutia dela 1784 mai mult sange a varsat nobilimea maghiara decat taranii romani rasculati, cari in lupta lor de existenta aveau pentru dansii cel putin dreptul naturei, cum admirabil se exprima N. Densusianu.
            Horia, Closca si Crisan (NOTA 2), condusi de un sentiment national fara pereche, si-au sacrificat viata pentru fericirea poporului si daca su facut vreo crima, ea se poate numi crima libertatii, la care tindea poporul roman, care in zadar se tot plangea la guvern si la imparat in contra abuzurilor si talhariilor din Transilvania, caci in loc sa inceteze, ele cresteau si deodata cu ele sporiau si maltratarile si asupririle aplicate de nobili fata de taranii romani.
            Cu toata grozavia executiei celor trei capi ai revolutiei, nobilimea ungureasca tot nu era satula de sange. Intr-adevar, seria condamnarilor nu se incheie cu Horia si Closca, caci din cei 120 prisonieri facuti in comitatul Alba, au mai fost condamnati la moarte si executati inca alti 36 de tarani romani (NOTA 3), in comitatul Clujului 8 tarani si un preot, de asemenea in comitatul Hunedoarei, salbaticie inutile, din care cauza se si latise vestea ca Romanii vor sa inceapa o noua revolutie ca rasbunare in contra impilatorilor si asasinilor unguri. Nobilimea, odata patita, lua lucrurile in serios si, ca masura de precautiune, in mai multe judete fura opriti preotii ca sa mai umble cu crucea pe la poporeni. Primaria din Abrud sili pe toti Romanii de acolo sa depuna un nou juramant de credinta fata de imparatul si fata de oras, lucru la care Romanii se supusera, dar cu conditiunea sa jure si Ungurii, cari n-au avut incotro si au primit.
            Nu se poate contesta insa ca revolutia lui Horia a avut si consecinte bune pentru Romanii din Ardeal. Astfel, la 22 August 1785, dupa ce evenimentele se linistira, imparatul Iosif II desfiinta servitutea personala a iobagilor din Transilvania si Ungaria. Astfel, dupa 270 de ani, robia decretata de Camera Ungariei asupra taranilor, in urma revolutiei dela 1514, fu stearsa cu sangele poporului roman in August 1785. Cea mai puternica arma a feudalitatii fu distrusa, caci sclavul agricol era acum eliberat.
            In cursul anulilor 1785 si 1786, imparatul Iosif II suprima multe din abuzurile din muntii Abrudului, acordandu-se populatiunei mai multe usurari in chestia pasunatului pe domeniile statului, a pamanturilor de cultura, a diverselor taxe nedrepte cu privire la plata servitorilor domnesti, care era pe spinarea locuitorilor, a cositului fanetelor de pe domenii si a carciumaritului.
            Capitanii executati la Alba Iulia lasara poporul muntean mai liber de abuzurile functionarilor, pe taranii din Ardeal emancipati de jugul robiei personale, cu o nobilime mai putin tirana si cu o administratie mai putin violenta. Cu un cuvant: viata si averea iobagilor nu mai erau la bunul plac al nobililor. […]


Nota 1: Vezi: “Revolutiunea lui Horia, N. Densusianu, Bucuresti, 1884”, pag. 416
Nota 2: Pentru vecinica comemorare a acestor martiri ai neamului nostru, in anul 1922 am daruit personal bisericei din Carpenis, satul natal al lui Closca, portretul celor trei mucenici (Horia, Closca si Crisan), lucrat in uleiu de pictorul S. Albescu din Fenes, langa Zlatna. Acest tablou a fost asezat in biserica, langa altar, cu solemnitatea cuvenita a unui parastas oficiat de preotul D. Goia, pentru odihna sufletelor celor trei martiri, morti pentru cauza sfanta a neamului.
Nota 3: Printre acestia figureaza si tanarul Pavel Bocu din Vidra, fost capitan care a fost condamnat la frangere pe roata. El a murit insa in inchisoare inainte de a fi executat. […]

 
Acest site a fost creat in 25 Noiembrie 2007
bogdan@taramotilor.ro

Visitor Counter by Digits