CAPITOLUL III
            LEGIUNEA XIII GEMINA

            În capitolul precedent am arătat că împăratul Traian, îndată după ocuparea Daciei, s-a preocupat cum ar putea-o asigura mai bine în contra invasiunilor barbare şi a-i păstra liniştea internă, atât de necesară desvoltărei şi propăşirei unui stat, şi ca în acest scop bine definit a adus în Dacia patru legiuni militare.
            Munţii Apuseni cu cele 6 regiuni miniere, despre care vom vorbi mai pe larg în capitolul despre exploatarea minelor de aur sub Romani, au fost încredinţaţi pazei şi supravegherei legiunii XIII Gemina, din sânul căreia personalităţi de seamă erau luate şi însărcinate cu conducerea coloniilor mai mari.
            Cadrele acestor legiuni se recrutau de regulă dintre cetăţenii romani lipsiţi de mijloace din diferite părţi ale imperiului. Soldaţii lor, cari în timp de pace făceau serviciu de jandarmi, iar în vreme de răsboiu trebuiau să apere graniţele, primeau o soldă fixă de 205-360 denari pe an.
            Supremul comandant al legiunei era totdeauna un senator roman cu mandatul de delegat (legatus), care în primii ani după cucerire îndeplinea şi atribuţiunile de guvernator-procurator al Daciei. Mai târziu această demnitate s-a divizat în una cu caracter strict militar şi alta cu caracter administrativ. În fruntea armatei ajunseseră astfel 6 tribuni, având fiecare îndatorirea să comande legiunea câte două luni din an, făcând slujba cu schimbul.
            În împrejurări normale, legiunea se compunea din şase mii de ostaşi, repartizaţi în 10 cohorte de câte 600 oameni. Fiecare cohortă era împărţită în manipulae, adică în companii de câte 200 ostaşi. Fiecare companie se mai subdiviza în unităţi de câte 100 soldaţi, numite centurii. Cele 60 de centurii, care constituiau legiunea, erau comandate de un ofiţer superior, numit centurio. Instrucţia, exerciţiile tactice şi strategice, alimentarea trupei şi justiţia militara cădeau în grija acestor centurioni.
            Corpul ofiţeresc era compus din ofiţeri superiori şi ofiţeri inferiori. Ostaşul de rând, care da probe de curaj şi inteligenţă, putea să ajungă ofiţer centurion. Gradul cel mai inferior din armată era secutor tribuni (ordonanţa tribunului). Acestuia îi urma tesserarius, care aducea oridnele de zi. După acesta venea adjutantul centurionului, numit optio (plutonier), care era numit astfel prin faptul că centurionul avea facultatea să şi-l aleagă dintre ostaşii întregei centurii. Grade mai înalte la trupă erau: signiferi, cari, ca şi vexilarii, purtau drapelele şi insigniile companiilor şi cohortelor.
            Serviciul de intendenţă şi administraţie a armatei îşi avea de asemenea ofiţerii săi. Dintre aceştia gradul întâiu era adjutor oficii rationum, care era şeful cancelariei comandamentului trupei. Urmau apoi: cornicularius şi librarius; mensores, cari achiziţionau cerealele pentru hrana trupei; metatores (personalul armei geniului); speculatores (curierii) şi frumentarii centurionis, cari aveau datoria de a satisface nevoile alimentare ale trupei.
            Din mijlocul cadrelor armatei se recrutau şi comptabilii oficiilor civile ale imperiului, dar aceştia funcţionau numai în serviciile din administraţia minelor, ca la Ampelum (Zlatna). Ei purtau titlul de secretari ai procuratorului. Ofiţerii din regiunile miniere jucau un rol important şi aceia dintr-înşii, cari primeau însărcinări speciale, purtau ca semn de distincţie inel de aur. Ei se mai deosebeau de ceilalţi ofiţeri şi prin uniforma lor mai luxoasă, căci îşi coseau uniforma cu fire aurite şi purtau arme încrustate cu aur sau fabricate total din aur. Haina reglementară era tunica de postav.
            Este de remarcat că ofiţerii, printre alte arme, purtau şi sabie ca azi, cu diferenţa apreciabilă că mânerul sabiei era făcut din aur, argint sau fildeş, după grad.
            Puterea imperiului roman era simbolizată în armată prin emblema aquilei (a vulturului), care era turnată din aur sau argint. În vreme de răsboiu, steagurile cu emblema imperială erau purtate în capul legiunei, iar în timp de pace erau păstrate la sediul ei.
            Niciodată nu s-a întamplat ca legiunei XIII Gemina, în decursul timpului cât a staţionat şi luptat în Dacia, să i se fi răpit de duşmani vreun drapel cu vulturul roman, acest simbol al puterei.
            În ce priveşte solda ostaşilor şi ofiţerilor este instructiv de amintit că ei, odată aduşi în Dacia, primeau leafă dublă, ceea ce ilustrează bogaţia tezaurului roman. Unora li se mai da, drept încurajare şi pentru merite speciale, pământ de cultură, ceea ce a contribuit ca mulţi militari să ajungă la frumoase situaţiuni materiale.
            Am cules spicuind aceste interesante amănunte din bogata colecţiune de documente vechi, cunoscută sub numele de Corpus Inscriptionum Latinarum, numai în dorinţa ce am de a putea cititorul să-şi facă o idee mai exactă despre organziarea legiunei XIII Gemina, care timp de aproape două veacuri a ţinut în respect pe numeroşii duşmani barbari ai vastei împărăţii romane şi a dat cel mai preţios concurs autorităţii statului roman în exploatarea bogăţiilor miniere.

 
Acest site a fost creat în 25 Noiembrie 2007, iar această pagină a fost revizuită de Bogdan Briscu la 28 decembrie 2009
www.taramotilor.ro 2007 - 2010

Visitor Counter by Digits