CAPITOLUL XVI
           
CARACTERUL ŞI TIPUL MOŢULUI

            Trecând prin atâtea furtuni şi oţelit în atâtea lupte, pe cari le-a dus în cursul veacurilor pentru apărarea existenţei sale, Moţul este omul muncei şi al ordinei. Când însă clasa stăpânitoare trece cu nedreptăţile, cu lipsa de scrupul, de ruşine şi de umanitarism limita răbdarei sale îngereşti, atunci el reacţionează hotărât şi puternic, conform cu temperamentul său sanguinic şi cu seriozitatea sa caracteristică. Aşa se şi explică multele revoluţiuni, la cari a fost împins Moţul de neomenosul feudalism unguresc, care i-a răpit încetul cu încetul libertatea naţională, libertatea politică şi în cele din urmă şi libertatea personală.
            Cauza tuturor rebeliunilor Moţilor a fost, după toţi scriitorii timpului, lunga şi trista serie de abuzuri a regimului unguresc şi habsburgic.
            În general, Moţul este iute şi violent atunci când se atinge cineva de patrimoniul lui sufletesc, naţional sau de interesele lui obşteşti. Se însufleţeşte repede şi are o tărie de caracter aşa de mare, încât dacă şi-a pus ceva în gând, nu renunţă pentru nimic în lume până când nu-şi ajunge scopul, chiar dacă ar fi convins de mai înainte despre relele urmări ale acţiunei sale.
            Moţii sunt oameni întregi, leali, serioşi şi nefăţarnici.[...]
            Crimele în aceste părţi sunt aproape necunoscute, iar despre sinucideri numai prin basme se vorbeşte. Moţul este muncitor, sârguincios, cumpătat şi foarte religios. Rezistent la muncă, deşi traiul lui e foarte simplu şi se multumeşte cu puţin. Moţul mai este de o cinste perfectă şi cu o pronunţată independenţă sufletească.
            Moţul îţi atrage atenţia prin tipul lui caracteristic într-un fel, care îl scoate din cadrul general al tipului românesc: este de statură mijlocie, costeliv şi iute, cu o oarecare lipsă de simetrie în regularitatea trăsăturilor feţei, nasul fiind mai mult neregulat, adică de obiceiu cam cârn. Fruntea lui e lată, ochii albaştri-căprii, iar mersul încet şi legănat, înfăţişând pe omul de munte. Dacă e costeliv şi iute la fire, aceasta se explică prin istovitoarea muncă, pe care o depune moţul pentru mizerabila lui existenţă, prin urcarea şi coborârea dealurilor şi a munţilor, ca şi prin clima rece din partea locului.
            Mai arătoşi, mai impunători şi mai frumoşi dintre toţi locuitorii din Ţara Moţilor sunt cei din marea comună Bucium, de lângă Abrud, şi apoi cei din Bistra, de lângă Câmpeni.
            Moţul fiind de natură bănuitor, el nu este comunicativ, nedeschizându-şi sufletul la oricine, mai ales faţă de un necunoscut. Rezerva, pe care şi-o impune în asemenea împrejurări, egaleaza muţenia. În această privinţă, iată un caz din mai multe, povestit de profesorul Tache Papahagi în interesanta sa lucrare: "Cercetari în Munţii Apuseni".
            La 17 August 1922, profesorul Papahagi, coborând de pe muntele Măgura, înspre comuna Neagra, întâlneşte un Moţ, cu care a avut următoarea conversaţie:
            - Bună ziua! Zice Moţul.
            - Bună ziua! Poftim, stai puţin!
            - Da ce faci p'aici?
            - Uite, prânzesc. Ce zici, plouă astăzi ori nu?
            - Ba. Da unde te duci?
            - La Neagra. Mai e mult pân'acolo?
           - Ba. Da de unde vii?
            - Din Scărişoara. Cum îi ziceţi voi la osul acesta? (osul unui pui fript, din care mânca d. Papahagi).
            - Os. Da de unde eşti?
           - Din Câmpeni. Ce eşti: Moţ ori Crişan?
           - Ba. Da ce umbli p'aici?
           - Ia, să vă cunosc şi eu ţara voastră. Ascultă: Nu e vreo bătrână pe aici care să-mi descânte de măsele?
            - Da cine eşti d-ta?
            În felul acesta a mai continuat convorbirea, Moţul interogând amănunţit pe neobositul profesor bucureştean, care în schimb n-a putut obţine dela el nici o lămurire la tot ceea ce îl intreba.
            Din cauza acestei neîncrederi, pe care şi-o manifestă faţă de orice străin, este firesc ca Moţul să apară uneori neospitalier - asta însă şi din cauza sărăciei, cari din vremuri uitate se răsfaţă încă în casa lui, ca o confirmare a trecutului său plin de suferinţe, şi de lipsuri de tot felul. Nu tot astfel sunt cărturarii Moţilor, preoţii şi învăţătorii, cari desmint această imputare, datorită mai mult sărăciei, iar nu caracterului lor. [...]

 
Acest site a fost creat în 25 noiembrie 2007, iar această pagină a fost revizuită în 28 decembrie 2009 de către Bogdan Briscu
www.taramotilor.ro 2007 - 2010

Visitor Counter by Digits