Capitolul IV

O FEMEIE EROICA

            In ziua urmatoare am plecat la Bucium, am cercetat steampurile unde fata stemparului nostru mi-a povestit ca a venit odata niste husari p-acolo cari au vrut sa dea foc caselor, dar fiind barbatii p-acasa i-au inconjurat si i-au omorat pe toti. De asta data barbatii nu erau acasa, erau dusi toti la tabara in contra ungurilor, catre Zarand la comuna Bucuresci, pe cum spunea fata.
            M-am intors dar catre casa, si fiindca era catre amiazi, abia puteam merge de arsita soarelui pe drum, si fiind si flamand, am indreptat calul prin padure pe o carare, care conduce paralel cu drumul.
           Langa un izvor care-l stiam ca vanator, m-am dat jos de pe cal, mi-am agatat pusca pe o creanga, si scotandu-mi merindea din straita, am mancat.
           In jurul meu o tacere profunda, ici-colea se auzia clopotul unei vaci, care pastea deasupra stancilor, si fluerul unui baiat care pazia vitele.
           Pentru un om dela cetate o asemenea excursiune totdeauna e placuta, cu deosebire eu care iubesc si admir natura, nespus de mult, abia ma pot desparti de o asemenea panorama.
           Am mai baut o data din izvor, cum se zice “de drum”, si apoi am pornit ducand calul dupa mine de frau.
           Deodata aud pe o femeie strigand ca din gura sarpelui: “fugiti pentru D-zeu, ca au venit ungurii in sat, si ne omoara pe toti.” – Ma uit intr-acolo si vad vreo trei femei prin fundul gradinilor fugind la deal in sus. – Totodata vad 2 husari mergand la o casa sa-i dea foc. – Ce-i asta pentru D-zeu? nu-mi puteam explica deloc; nu-mi credeam ochilor mei.
           In Abrud nici pomana de soldati unguri; cum si de unde au rasarit acei husari? au sa vina mai multi?... Situatiunea-mi venea foarte periculoasa; deloc am legat calul de o tufa, pentru ca calare nu puteam merge; a trage calul dupa mine, nu mai aveam nici timp nici voia, si m-am dat pe carare inainte vreo suta de pasi, din cauza ca eram intr-o adancime, de unde nu mi se vedea bine. Se vede ca sindrilele casei nu vor sa prinda foc; nu vedeam flacara iesind; husarii au parasit casa aceea si inaintau pe drum in sus, dar numai in pasi. Intr-aceea o femeie tanara cam de vreo 24 de ani, inalta si voinica, purtand pe brate un copil mic, iar in mana o lance, imi atrase atentia in cel mai mare grad. A iesit in fuga dintr- casa afara, si-a sarutat copilul; si l-a pus intre niste tufe in apropierea gradinei; a pornit catre husari,…a stat pe loc,…iar s-a intors la copil, l-a sarutat mai de multe ori, si iar l-a bagat in tufe.
           Se parea ca are ceva lucru mare si grabnic a intreprinde. Nu se putea decide. Cine stie ce simtaminte se luptau in sufletul sau! Era palida ca moartea. Ar fi avut timp sa fuga cu copilasul sau, dar n-a fugit.
           Husarii intr-aceea se apropiau de casa de unde iesise femeia. Deodata a racnit femeia ca o ursoaica, careia vanatorii i-au rapit puii. “Nu ma lasa Doamne, D-zeule!” S-a repezit ca o turbata asupra husarilor, cari observand-o si-au tras sabiile si au strans caii in pinteni, ca sa ajunga inaintea femeii la o punte unde era sa treaca.
           Femeia fiind aproape de punte a ajuns inaintea lor acolo. Aici s-a inceput o lupta pe viata si moarte. Femeia manuia lancea cea lunga cu ambele maini astfel, incat nu se puteau apropia de dansa. Dadea lovituri cand in cai, cand in husari. Deodata a pleznit pe unul care intrase pina la capul puntii peste obraz asa cumplit, incat sotul sau a trebuit sa-l sprijineasca, ca sa nu cada jos de pe cal. L-a napadit sangele; fara un cuvant, ranitul s-a intors pe drum indarat. Dar in momentul acela s-a aruncat celalalt husar asupra femeii cu o furie, intre injuraturi infernale; si cu toate ca femeia s-a aparat cu disperare, i-a succes husarului prin o apucatura a-i lovi lancea astfel, incat aceea i-a sarit departe din mana.
           Femeia un moment nu si-a pierdut prezenta de spirit.
           A luat-o la fuga catre tufele din apropierea drumului, unde calare nu ar fi putut-o urmari. Husarul dupa ea.
           Inca un pas si era scapata.
           Dar oh! fatalitate! S-a impiedicat biata femeie; a cazut, vai de ea…Husarul a ajuns-o. Femeia s-a ridicat, dar numai pe genunchi, cu spatele catre padure, cu fata catre acel loc unde era ascuns copilasul sau; cu ochii si mainile catre cer.
           Erau cam de 80 de pasi in aceasta pozitiune de mine. Husarul cugetand ca biata femeie se ruga de el sa-i deie pardon, o injura de Dumnezeu. Ea sarmana nu cerea pardon; ar fi fost si in zadar, se parea ca ea in acele momente supreme, se impaca cu Dumnezeu.
           Atunci husarul si-a bagat sabia in teaca, si-a luat carabina s-o impuste injurand de Dumnezeu cel romanesc…
           Oh! Dumnezeu cel romanesc e drept si puternic!
           In acel moment a traznit o impuscatura din padure…Husarul a cazut mort de pe cal jos.
           Calul speriat s-a intors in fuga salbatica, tarand pe husar, al carui picior se agatase in scarita – dupa el, izbindu-i trupul de toate stancile.
           Femeia a mai stat vreo cateva secunde ca inmarmurita pe acel loc. Apoi s-a sculat, s-a uitat in jurul sau; n-a vazut pe nimeni.
           Si-a facut de trei ori cruce, si in fuga mare s-a dus la tufisul cu copilul. L-a ridicat la gura, si sarutandu-l s-a departat.
           Toate acestea s-au petrecut in vreo cateva minute; ca fulgerul asa incat eu abia am avut timp sa ma reculeg; mi s-a parut totul ca un vis; dar timp de pierdut nu era, mi-am dezlegat calul si scoborandu-ma la drum in fuga calului m-am dus – nu catre Abrud – dar catre Izbita, alarmand pe toti cati se aflau in apropierea drumului, fancandu-i atenti despre apropierea pericolului.
           Aici observ, ca desi pe timpul acela telegraful inca nu era inventat, muntenii nostri se avizau despre apropierea pericolului, cu o iuteala de admirat; ei aveau pe culmile dealurilor pazitori, cari suflau buciumul, si aprindeau foc; pazitorul din satul vecin facea la moment asemenea, asa incat in putine ore toti muntii, la o extindere de mai multe mile patrate, erau alarmati.
           Abatandu-ma la padurarul domenial, si spunand batranului padurar scena petrecuta cu femeia aceea eroica, batranul a dat cu socoteala: ca acea femeie, a carei barbat va fi fost in tabara, desigur va fi avut tata, ori mama batrana bolnava in pat, care nu putea fugi de acasa, biata femeie tanara decat sa-i paraseasca mai bine si-a expus viata. – Va sa zica sufletul sau se lupta in acele momente de extrema anxietate, nu pentru a-si scapa viata sa: ci pentru a decide intre iubirea de parinti, si iubirea de copil; s-a decis a se jertfi pe sine. Ce suflet nobil! Vazand eu acestea cu ochii mei, numai asa mi-am putut face o idee clara, despre eroismul femeilor Romane, care la Fantanele s-au batut in contra lui Vasvari alaturea cu barbatii; si despre acele, care ele singure au omorat o multime de honvezi din armata lui Hatvani.
           Pasiunea mea de vanator – careia aveam d-a multumi orientarea mea in munti, si in vai ziua si noaptea – de asta data mi-a fost spre mare consolare; ba poate mi-a scapat viata.
           Pe cai laterale am ajuns in Campeni, unde am auzit, ca mai multe mii de honvezi au intrat in Abrud.

 
Acest site a fost creat de darastean in 25 Noiembrie 2007
bogdan@taramotilor.ro

Visitor Counter by Digits