Capitolul I

Un student roman ardelean la Budapesta. Desteptarea natiunilor. Vasvary Pal il viziteaza pe Avram Iancu la Vidra de Sus, unde primul incepe sa ia seama din ce aluat sunt plamaditi motii

           1847. In anul acesta, dupa absolvirea drepturilor am mers la Pesta spre studierea tehnicii. Ardeleni pe timpul acela era putini cari studia afara din tara, romani nici unul. In anul acesta s-a facut alegerea de deputati prea memorabila, unde curgea lupta pe viata si pe moarte intre conservativul Szentkiralyi, si pe atunci popularul Kosuth, cel din urma avea in programa desfiintarea iobagiei. La banchetul cestui din urma am luat si eu parte, si ca nobil am si votat pentru dansul.
           In 1848 am luat parte la miscarile petrecute in Budapesta, la elibererea lui Murgu, Tancsics, cari erau arestati politici. Eram patruns de tot de cuvintele “libertate, egalitate, fratietate”, cu deosebire cuvintele pronuntate de presidentele republicii franceze Lamartine, “ca in oceanul slavismului romanii si ungurii formeaza o insula verde”, au rasunat cu putere magica in urechile mele; epistolele mele scrise sub impresiunea numitelor cuvinte se citeau in Abrud inaintea apotecei [farmaciei] in piata, intre aplauze. Eu eram de tot incantat; dar tatal meu era foarte ingrijorat de simtamintele mele; el din Transilvania privea cu alti ochi evenimentele, din care cauza imi scria tot a doua zi. Citeam intre siruri temerile lui, caci de mai multe ori ma indruma la umbrele strabunilor mei, cari au fost totdeauna in cea mai buna armonie cu natiunile conlocuitoare, dar pentru aceasta au trait, au si murit ca romani adevarati. – Indata dupa adunarea din Blaj mi-a transmis juramantul depus de natiunea roman ape campul libertatii, si m-a provocat ca sa adun si pe alti tineri romani transilvaneni, de vor fi in Pesta (afara de mine altii nu era), sa mergem in biserica greceasca si acolo inaintea altariului sa-l depunem. – Voia tatalui meu era mandat pentru mine. Afland eu ca juramantul fata cu tronul si cu natiunile conlocuitoare este leal, l-am depus, si prin aceea tatal meu s-a odihnit [linistit], desi auzise ca in Pesta nimeni nu avea asa pana lunga, rosie in palarie ca eu. – In adevar, eu eram foarte fericit; imi vedeam realizate visurile mele si aspiratiunile strabunilor mei, cari de dorul triumfului romanismului s-au inmormantat intre lacrimi si dureri. In anul acesta am luat parte la un banchet in Viena, unde toate natiunile Europei era reprezentate prin tineri. Aici am auzit intaia data cantand imnul fiecarei natiuni. Mai intai a inceput unul francez:”Allons enfants de la patrie”, dupa aceea germanul:”Wo ist des Deutschen Vaterland?” apoi unul polonez:”Zehntausend Mann bei Warschau auf die Knie schwuren”, apoi unul ungur:”Hazadnak renduletlenul legy hive a Magyar”, apoi unul italian si in urma slavii. Presidentele adunarii a intrebat, nu mai este alta natiune aici reprezentata? Ba da, am raspuns eu, si am inceput:”Desteapta-te romane”. S-a facut o tacere mormantala, apoi sopteau unii cu altii, cu deosebire un italian cu numele Angelo, jumatate sculat de pe scaun, cu gura cascata, parea ca a vrut sa inghita tot cuvantul pronuntat de mine; ochii lui cei ageri ca un vulture, infipti asupra mea imi atrasera atentiunea. Cand am finit, a fugit la mine, m-a imbratisat cu foc intrbandu-ma:”Cine esti tu? Cum chiama patria ta? Am inteles durerile natiunei tale”, zise el, apoi au strigat cu totii:”Sa traiasca natiunea romana”.
           In luna lui Aprilie s-a unit casina magnatilor, al carei presedinte era c. St. Szechenyi, cu casina democratilor, al carei membru eram si eu. Aici presedintele era Kosuth. Aici am avut ocasiune a cunoaste in persoana toate celebritatile maghiarilor.
           Tot in luna aceasta a intors deputatiunea tinerimei din Viena vizita facuta cu scop de fraternizare. Vienezii au fost primiti si ospatati mai multe zile in Pesta cu o splendoare rara.
           Deputatiunea polonezilor si romanilor din Romania tot in acel timp a fost in Pesta.
           In luna lui Mai deschizandu-se dieta Transilvaniei, am plecat acasa. In Cluj m-am intalnit cu Vasvary, pe care-l cunosteam din Pesta, tanar talentat, orator foarte popular si placut, de care isi temea Kosuth popularitatea; damele din Pesta i-au prezentat de suvenir un inel de aur cu inscriptiunea “1848, 15 Martie”. Vidacs, asemenea amic din Pesta cu Gajzago, care era la Szechenyi cancelist, si inca unul al carui nume l-am uitat, acestia erau trimisi sub pretextul fraternizarii, sa prelucreze tinerimea ardeleana pentru uniune. In Cluj s-au primit cu mare pompa; in teatru era o loja decorata anume pentru ei, unde am fost si eu. In dieta era o banca tocmai langa episcopul Lemeny destinata pentru ei. Acolo am sezut noi 5 insi.
           Fraternizarea curgea gros. Intr-o zi se raspandi stirea ca politia a prins in Cluj mai multi inteligenti romani, intre cari sip e Todor feciorul protopopului din Bistra, care mie mi-a fost conscolar in liceu. Indata m-am dus la politie, unde la inceput imi raspunsera scurt, dar vazand ca mie nu-mi prea pasa, nu-s omul care se intoarce dela jumatate calea, mi-a dat informatiune, ca l-au arestat la denuntarea lui I.L. din Campeni, care l-a descris [ca pe] un agitator (buitogatau) periculos. Reinfecta intorcandu-ma, am mers la Vasvary, si i-am zis lui: Frate daca sunt drepte acelea ce am auzit eu in Pesta de un jumatate de an necontenit din gura voastra, mergi si-l scapa. Eu i-am narat lucrul cu Todoru; s-a indignat si luand palaria s-a dus. Peste 2 ore s-a intors si mi-a spus ca Todor va fi liber, dar ca lucrul nu e gluma. Se zice ca romanii in tara intreaga [se] agita pe fata in contra uniunei, mai ales Muntii Apuseni in frunte cu advocatul Iancu insufla grija si temere. Peste cateva zile eu m-am dus acasa; la despartire, am invitat deputatiunea intreaga sa ma cerceteze [viziteze] la casa parintilor mei in Abrud, ceea ce ei promitandu-mi au si facut. Inainte de a se intoarce din Ardeal au venit la Abrud, unde au petrecut 8 zile. In Abrud au fost primiti abrudeneste; ti se parea ca in munti si in vai e nunta. Ceilalti s-au intors in Ungaria acasa, iar Vasvary a ramas; m-a rugat sa-l conduc in muntii dela Vidra, ca ar voi sa vada Ghetarul, care sta din mai multe odai subterane, plafonul din granit, pare ca e lucrat de mana de om, era pavimentul de gheata groasa de cativa stanjeni. In aceste odai se afla deosebite figuri si formatiuni din picaturi de apa inghetata; apoi locul de unde purcede Ariesul, unde toate cele se pietrifica, si unde este un munte de melci pietrificati s.a. I-am propus, l-am condus. Pe drum mi-a descoperit ca scopul lui e sa cunoasca pe Iancu. In alta ziua la amiaz am sosit la Iancu, unde l-au primit pe Vasvary foarte bine. Tatal Iancului era jude comunal, iobag, insa om bogat, voinic, imbracat bine; la casa lui aflai totdeauna cafea, rosol, vin bun, apa de Borsec, pastravi si vanat. Abia am sosit in casa si abia au facut amandoi cunostinta, in 5 minute s-a incins o disputa foarte infocata intre ei; credeai ca nu acuma s-au vazut intaia data, ci ca sunt doi antagonisti, cari de mult asteapta unul dupa altul sa-si continue o disputa nedefinita. Dupa pranz ne adusera caii sa plecam la munte. Ne-am luat ziua buna de la cei ai casei; Iancu si Vasvary au iesit pana in curte disputand. Cand era sa se Vasvary pe cal, ii zice Iancu: Stii ce domnule, daca m-ai onorat cu vizita, apoi nu ma multumesc cu o jumatate de zi, ramai pana maine, si daca nu vrei sa te mai intorci pe aici, apoi iti dau eu un conducator, care te va conduce peste munti pana la Fantanele. Vasvary n-a asteptat sa i se zica a doua oara; ne-am intors in casa, unde s-au incercat amandoi sa se capaciteze. Eu i-am lasat in pace, ma delectam in ei, ambii inalti, voinici, blondini, infocati, exaltati, oratori buni, in etate de 24 ani, talentati, nu se puteau deloc capacita. Pe urma a iesti Vasvary cu culoarea, si a zis: “Ce a gresit dieta din Cluj, va indrepta dieta din Pesta, dar uniunea se va face, de nu altminterea prin puterea armelor”. La auzul cuvintelor acestora a sarit Iancu de pe scaun drept in sus, ca si cand l-ar fi muscat un sarpe. S-a facut palid ca moartea, si a racnit intr-un ton, de si eu m-am speriat de el. “Sa nu va impinga infernul la acest pas, caci atunci v-a cantat cocosul. Sa stii ca eu sunt nepotul lui Horia, care a crescut in casa asta, unde ne aflam noi, si care a murit ca martir pe roata, si i s-a aruncat trupul in toate partile lumii; sunt gata a-i urma lui, dar uniunea n-o primesc”.
            “Ei bine, ce vreti sa opuneti puterii maghiare, cu care sunt sunt insotiti toti romanii, toti slovacii si germanii din Ungaria?” zise Vasvary. “Bratele noastre”, zise Iancu, “coasele si fierul dela plug, si vai de aceia care ar incerca sa supuna acesti munti, acela va musca in iarba”. Vazand eu ca de capacitare nu putea fi vorba, m-am interpus si am facut capat discutiei, promitand ambii, ca nu vor mai politisa. In ziua urmatoare Vasvary a plecat; la despartire a zis Vasvary: Sa ne revedem in dieta din Pesta ca deputati. “Mai in graba ne vom intalni in lupta, decat acolo,” i-a raspuns Iancu. “Atunci da,” l-a intrerupt Vasvary. Dandu-si mana s-au despartit. Eu am insotit pe Vasvary pana a trecut muntii. In tot decursul calatoriei a tacut, era cufundat in cugete. Daca l-am intrebat de cauza tacerii, mi-a raspuns, ca frumusetea acelor munti gigantici l-a fermecat; mie insa mi s-a parut ca alte cugete il neodihneau, caci odata a intrerupt tacerea cu cuvintele:”Iancu acesta e un om extraordinar; e un om cu sange rece, talentat, dar cand vorbeste despre suferintele natiunii sale, e fanatic, ii scanteie ochii, si poti vedea intr-insii faclia revolutiunei aprinse.”
           Dupa aceea iar s-a scufundat in ganduri. Cand am ajuns pe cararea aceea care conduce intr-o inaltime ametitoare asupra raului, i-am povestit ca poticnindu-se odata calul unui mot, incarcat cu ciubere, s-a dus de-a roata pana in rau, zdrobindu-se calul si ciuberele in sute de bucati; sotii lui l-au consolat pe bietul mot pentru paguba suferita, care ii era toata averea, la care motul a raspuns: “Paguba ca paguba, dar imi placu cum se duse.” Vasvary scotandu-si notitele si-a insemnat acest lucru, apoi iar a tacut. Cand am ajuns la Fantanele a exclamat:”Doamne! ce loc incantator, daca as fi un lord bogat, as dispune prin testament sa ma inmormanteze aici, unde nu conturba nimic tacerea aceasta sarbatoreasca; aici pare ca esti mai aproape de Dumnezeu. Ce viziune!”
           Aici ne luaram adio, promitandu-i ca in scurt timp o sa ma intorc spre continuarea studiilor la Pesta, unde ne vom vedea.
           Intorcandu-ma la Vidra, am mai petrecut cateva zile la Iancu cu vanatoarea, la ursi. – In anul acesta au emigrat multi romani din Romania, in Muntii Apuseni, la casa parintilor mei inca au fost mai multi insi timp mai indelungat, intre altii, Ionescu si Alesandru Golescu cel numit si Albul si Aime Martin, pentru blandul si dulcele sau caracter, frate al treilea dupa Nicolae si Stefan. Cesta din urma a ramas la noi in casa pana in toamna anului 1849. Parintii mei il iubeau ca pe fiul lor; el inca ii numea tata si mama. Daca Romania ii va ridica monument precum se aude, desigur se va eternize memoria unui spirit sublim.

 
Acest site a fost creat de darastean in 25 Noiembrie 2007
bogdan@taramotilor.ro

Visitor Counter by Digits